Primarul din Râmnicul Vâlcea, Mircia Gutău, a prezentat informații despre stadiul schimbului de terenuri dintre instituția pe care o conduce și Ministerul Finanțelor. Astfel, Primăria Râmnicu Vâlcea cedează un teren în sudul municipiului (pe care s-a construit viitorul sediu al Vămii), iar Ministerul Finanțelor cedează terenul din cartierul Libertății (în care funcționează, de mulți ani, actuala Vamă). Terenul din cartierul Libertății va fi folosit pentru construcția unei autogări moderne.
„este o zi istorică pentru municipiul Râmnicu Vâlcea. În Monitorul Oficial al României a apărut un lucru pe care îl așteptam de foarte mult timp. Primăria municipiului oferă sediul nou pentru Vamă, construit în zona periferică, în zona industrială din sud, iar Ministerul Finanțelor predă Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea sediul Vămii. Aici vrem să facem o autogară ultramodernă în așa fel încât toate autocarele care ajung în Râmnicu Vâlcea să vină direct în autogară fără să mai blocheze Calea lui Traian. În shimb, tirurile care merg la Vamă se vor duce direct în zona industrială”, a declarat primarul Mircia Gutău.