Imprimă această pagină

Festivalul Toamnei, în județul Ilfov - Măgurele Recomandat

Nicu_Oprea Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 0

Ora prânzului. Forfotă în Piața centrală - standuri cu bunătăți tradiționale, fructe proaspete, decorațiuni specifice acestui anotimp, zâmbete calde și multă voie bună. Toamna a adus frunze ruginii, soare blând în Piața Centrală din Măgurele, dar și Târgul de Toamnă, eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru sprijinirea cazurile sociale din comunitate, un prilej de a ne aduce aminte de cei care au nevoie de ajutorul nostru. Fiecare caz umanitar poartă cu sine o poveste de luptă și nevoie urgentă de sprijin. Fie că este vorba despre copii care au nevoie de terapie pentru a avea o șansă la o viață mai bună, fie despre familii care se confruntă cu lipsuri, mobilizarea comunității este esențială.

Fondurile strânse vor fi direcționate către 11 copii din familii defavorizate și copii cu nevoi speciale.

Târgul caritabil este la a II-a ediție, iar anul acesta a adunat laolaltă 600 de copii din cadrul a patru Grădinițe. Evenimentul este susținut de Primăria Măgurele.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)