Această investiție reprezintă un pas concret în direcția modernizării administrației publice și a îmbunătățirii relației dintre instituțiile statului și cetățean.
Mesajul transmis a fost unul de susținere pentru comunitate, prefectul punctând că eforturile depuse prin acest parteneriat demonstrează cum se pot aduce schimbări reale și benefice, asigurând cetățenii că noua instituție va servi cu profesionalism și responsabilitate.
Noul Centru Local Suplimentar Mihăilești și-a început activitatea imediat după inaugurare, fiind pregătit să preia solicitările privind regimul permiselor și înmatricularea vehiculelor conform programului afișat la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Giurgiu și pe site-ul oficial al Instituției Prefectului Județului Giurgiu.