Imprimă această pagină

Gala Premiilor de Excelență pentru elevii din Tulcea Recomandat

Nicu_Oprea Miercuri, 27 Mai 2026 0

Miercuri, 27 mai, la Teatrul „Jean Bart” s-a desfășurat ediția 2026 a Galei Premiilor de Excelență, eveniment organizat de Colegiul Național „Spiru Haret” în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Tulcea.

Gala a oferit recunoașterea publică cuvenită unui număr impresionant de elevi ai Colegiului, care au obținut rezultate remarcabile în cadrul olimpiadelor și concursurilor școlare.

Prezent la eveniment din partea Consiliului Județean Tulcea, prof. Ștefan Coman, consilier al președintelui Horia Teodorescu, a ținut să felicite atât elevii, cât și cadrele didactice care au adus rezultate bune și foarte bune pentru palmaresul învățământului tulcean. „Mă bucur să fiu astăzi în mijlocul dumneavoastră, la unul dintre cele mai importante evenimente organizate de conducerea Colegiului dumneavoastră cu scopul de a sărbători excelența în educația haretistă din Tulcea.

Această gală vine să scoată în evidență care sunt cele mai importante valori ale județului și să recunoască munca asiduă și meritele deosebite ale elevilor și cadrelor didactice deopotrivă.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)