O platformă de educație remedială organizează începând de luni, 26 iulie, ore remediale pentru elevi de clase primare și de gimnaziu. La acestea, pot participa live 100 de participanți, la fiecare curs în parte. Pentru cei care nu reușesc să se conecteze la cursuri sau nu prind locuri, înregistrări ale orelor vor fi disponibile până pe 12 septembrie a.c.
Platforma pe care se desfășoară cursurile, Naradix, a fost recent lansată de Narada. Vine sub formă de suport pentru educație remedială, gratuit pentru elevi și profesori. Într-un comunicat primit la redacție, se precizează că pe site se pot înscrie pentru cursuri și testări „până la 100.000 de copii, din orice colț al țării”.
Orele sunt pentru materiile limba română, matematică, geografie, istorie. În total, 22 de cursuri, de pe 26 până pe 30 iulie. Sunt organizate, conform datelor de pe site, la orele prânzului și după-amiaza. Elevii care nu ajung să participe la ore, le pot vedea înregistrările curând după terminare, disponibile până pe 12 septembrie anul acesta.
Poveștile câștigătoare sunt publicate într-un volum, iar înscrierile se fac până pe 13 septembrie.
Editura Humanitas, secțiunea Junior a anunțat că a lansat un concurs de povești, pentru copii cu vârste între 10 și 14 ani.
Cei pasionați de scris texte pot trimite creațiile până pe 13 septembrie anul acesta. Au șansa să fie “povestitori publicați”, încât celor desemnați câștigători le vor apărea poveștile într-un volum coordonat de grupul editorial organizator.
Poveștile trebuie să fie originale și să aibă o tematică adecvată copiilor. 10 dintre cele mai alese texte au ca premiu publicarea lor într-un volum comun; rezultatele urmează să fie anunțate pe 22 septembrie, pe Facebook, însoțite de numele autorilor și de textele câștigătoare. Citește mai jos criteriile de participare, criteriile de scriere și detalii despre jurizare.
Cine poate participa?
Participanții trebuie să:
În juriu se numără autoarele Ana Alfianu, Liana Alexandru și Olga Gudynn. Vor alege “cei mai buni 10 povestitori care își vor vedea creațiile literare ilustrate și publicate în volum la Humanitas Junior”.
Cum trebuie scrisă povestea?
“(1) Participanții sunt invitați să scrie o povestire (proză) originală pe o temă la alegere, de minimum 5.000 de caractere cu spații și maximum 10.000 de caractere cu spații.
(2) Fiecare Participant trebuie să trimită o singură povestire.
(3) Textele vor fi în limba română, editate în WORD, cu diacritice, font Times New Roman, corp 12, iar spațiul între rânduri va fi de 1,5.
(4) Nerespectarea uneia dintre aceste reguli duce la descalificarea automată a Participantului”, precizează regulamentul.
Cum trimit povestea?
Conform regulamentului, părintele sau tutorele legal al participantului trimite pe adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. în perioada 13.07.2021 ‒ 13.09.2021, până la ora 00:00, o povestire originală a participantului pe o temă la alegere.
În redactarea e-mailului, la Subiect/Subject se va completa “Vreau să fiu povestitor la Humanitas Junior!”. Părintele sau tutorele legal al Participantului trimite, în corpul e-mailului de înscriere:
“În evaluarea textelor, Juriul va ține seama de următoarele criterii:
a) calitatea scriiturii (coerență în desfășurarea narațiunii, stilul literar, claritatea și corectitudinea
exprimării);
b) originalitate, creativitate;
c) tema aleasă, care trebuie să fie atractivă și de interes pentru copii și adolescenți.
Rezultatele finale vor apărea pe 22 septembrie, comunicate pe pagina de Facebook a editurii.
Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS) a lansat podcastul „Talk for Youth”, o serie de 24 de episoade dedicată adolescenților cu vârsta cuprinsă între 16 și 20 de ani, care abordează teme precum bullying și body shaming, anxietate și depresie, violența online, dar și aspecte ce țin de educația sexuală precum contracepția, bolile cu transmitere sexuală sau consimțământ.
În fiecare episod, Ana și Luca, două personaje fictive, discută despre aspecte care le influențează viața și relațiile cu ceilalți, se precizează într-un comunicat de presă.
Talk for Youth îi încurajează pe tineri să reflecteze asupra unor teme precum stima de sine și imaginea corporală, stresul, depresia, presiunea colegilor, bullying-ul, consumul de alcool, tutun și alte substanțe, tulburările alimentare și comportamente riscante în ceea ce privește sănătatea reproducerii.
Cele două personaje ale podcastului Talk for Youth discută despre toate aceste aspecte și multe altele, în cele 24 de episoade.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat joi Hotărârea numărul 48 privind aprobarea Listei cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată.
Potrivit listei actualizate, Marea Britanie, Spania, Portugalia și Olanda rămân pe lista roșie, iar Grecia - una dintre principalele destinații de vacanță ale românilor - rămâne în cea galbenă, însă este foarte aproape de zona roșie, cu un indice de 2,9 indice la mia de locuitori.
Lista intră în vigoare începând cu data de 25.07.2021, ora 00:00.
Cei vaccinați împotriva Covid-19 nu trebuie să stea în carantină dacă vin din zone aflate pe lista galbenă sau pe cea roșie, însă - spre deosebire de lista galbenă - cei care vin din țări de pe lista roșie nu sunt scutiți de carantină dacă prezintă un test PCR negativ. Cei care vin din zona verde nu mai au nevoie de niciun fel de document.
Este pentru prima dată în ultimii 32 de ani când câștigă o echipă care nu este din SUA
Echipa de Robotică a României a câștigat locul întâi la Campionatul Internațional de Robotică de la Chicago. În perioada 16-17 iulie 2021 a avut loc, în format fizic, la Chicago, Campionatul Internațional de Robotică unde au participat cele mai bune echipe de robotică din Statele Unite ale Americii.
În urma victoriei obținute de Echipa de Robotică a României la Campionatul Internațional de Robotică din Federația Rusă din aprilie 2021 și după câștigarea locului 1 la Campionatul de Robotică Asia Pacific din iulie 2021, cele trei divizii ale echipei noastre au obținut pe merit dreptul de a participa la Campionatul din SUA.
Echipa de Robotică a României este coordonată de Ionuț Panea, asistent universitar la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi mentorată de studentul Rareş Ion.
”Eram foarte, foarte încrezători. În aprilie am doborât toate echipele din Rusia și fix cu două zile înainte de plecare am avut și un concurs online cu cele mai bune echipe din zona Asia Pacific, și parcă simțeam că ăsta e momentul nostru.
Copiii erau foarte, foarte motivați și ne doream foarte mult o victorie. A fost foarte greu, a trebuit să luptăm împotriva celor mai bune echipe din America, a fost extraordinar de solicitant, dar am avut un ajutor neașteptat din partea comunității de români din Chicago. A fost un sentiment de nedescris în momentul în care am reușit nu doar să-i batem pe americani, dar să doborâm recordul mondial. I-am demoralizat complet, nu știau ce să mai facă, nu se așteptau la un rezultat atât de bun din partea noastră, doar că au fost o grămadă de luni de muncă, de pregătire, așteptări și a fost ceva de nedescris”.
Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, organizează pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, la Muzeul Satului din Pădurea Gârboavele, o tabără de creație în domeniul artei și meșteșugurilor populare.
Între 2 și 6 august, copii din municipiul și județul Galați vor experimenta câteva dintre meșteșugurile tradiționale, cum ar fi olăritul, cusăturile, lucrul la războiul de țesut miniatural, împletiturile artizanale din fire și fibre naturale, dansul popular și pictura pe sticlă, îndrumați de specialiști din cadrul instituției noastre și de meșteri populari din județ.
Pe parcursul taberei, copiii vor vizita Muzeul Satului și vor afla informații despre obiceiurile și viața în satul de altădată.
Transportul va fi asigurat de instituția noastră, cu plecarea din fața Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, de pe strada Domnească nr. 61, de la ora 9.00, iar sosirea va fi la ora 15.00.
Taxa de înscriere este de 100 de lei și se va achita la sediul instituției noastre, iar fișa de înscriere, împreună cu o copie după certificatul de naștere sau C.I., vor fi depuse până în data de 29 iulie 2021, la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, str. Domnească, nr. 61. Relații se pot obține la telefon 0236/418400 sau pe e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Centrul Cultural „Dunărea de Jos” vine astfel către cei mici cu activități în aer liber, pentru promovarea în rândul copiilor noștri a ocupațiilor tradiționale, în atmosfera satului tradițional, cu respectarea normelor impuse în această perioadă.
Universităţile din Marea Britanie fac parteneriat cu instituţiile educaţionale din România pentru deschiderea unor facultăţi noi în ţară.
Bucharest International School of Management (BISM, fostul MSM – Maastricht School of Management) colaborează cu Abertay University din Marea Britanie pentru lansarea pe piaţa din România, începând cu luna septembrie, a trei programe de licenţă cu model şi acreditare britanică, se arată într-un comunicat al BISM transmis.
Printre beneficiile pe care le oferă o facultate creată în parteneriat cu o universitate internaţională se numără programa de studii similară cu cea oferită de Abertay University, ceea ce înseamnă că studenţii BISM vor studia ca în UK, dar în România, ceea ce le permite să aibă costuri de trai şi şcolarizare mai mici cu peste 50%.
De asemenea, profesorii sunt cadre academice internaţionale şi profesionişti din top management recunoscuţi în România, iar diploma de licenţă este emisă direct de universitatea internaţională parteneră.
După trei ani de studiu, studenţii BISM obţin o diploma acreditată internaţional.
Un alt beneficiu este reprezentat de accesul la o reţea de peste 400 de profesionişti din diferite arii de activitate în anii de studiu, ducând la acces direct cu potenţiali angajatori şi investitori din timpul facultăţii, iar taxele de şcolarizare sunt semnificativ reduse faţă de acelaşi program de studiu urmat în Marea Britanie.
După BREXIT, studenţii din UE încep să aibă o serie de limitări dacă aleg această destinaţie de studiu: taxele de şcolarizare au crescut semnificativ (de la 9.000 lire/an la 12.000 lire/an), împrumutul guvernamental nu mai este disponibil, iar plafonul de burse a scăzut.
”Asocierea instituţiilor educaţionale româneşti cu cele internaţionale începe să ia avânt. În ultimii 5 ani, au fost deschise în România peste cinci programe de licenţă cu model internaţional”, precizează BISM.
Potrivit INS în anul 2020 şomerii cu experienţă în muncă (cei care au lucrat înainte de a intra în şomaj) au reprezentat 62,2% din totalul şomerilor adică 280.240 de șomeri. Dintre şomerii cu experienţă în muncă 272.556 (60,3%) erau bărbaţi,iar majoritatea dintre aceștia (54,0%) domiciliau în mediul urban, 41,8% aveau studii liceale, iar 7,5% erau tineri (15-24 ani). Motivul principal pentru care peste o treime dintre şomerii adică 99.204 de persoane din această categorie au încetat să lucreze a fost concedierea sau reducerea de personal (35,4%).
Cei mai mulți dintre șomerii care nu au lucrat niciodată (61,7%) proveneau din mediul rural, majoritatea fiind de sex masculin și absolvenți ai învățământului de nivel mediu.
Durata medie a şomajului a fost în anul 2020 de 10,1 luni, valoare mai mică faţă de cea înregistrată anul trecut (13,3 luni). Cea mai scurtă durată medie a şomajului s-a înregistrat pentru tinerii şomeri (15-24 ani) din mediul urban (7,2 luni), iar cea mai lungă (13,0 luni) pentru şomerii de 45 de ani și peste de sex masculin.
Şomajul pe termen lung s-a manifestat pregnant în rândul celor care au absolvit doar nivelul educaţional primar sau fără şcoală absolvită (42,3%), al absolvenţilor de gimnaziu (34,4%) şi al absolvenţilor de şcoli postliceale (31,6%). În anul 2020, se aflau în şomaj de 12 luni şi peste 31,0% dintre şomerii în vârstă de 45 ani și peste, 26,2% dintre persoanele din grupa de vârstă 35-44 ani, 29,7% dintre persoanele din grupa de vârstă 25-34 ani, şi 32,0% dintre persoanele în vârstă de 15-24 ani potrivit INS.
Peste 300 de studenți au absolvit cursurile în toate cele nouă ediții finalizate. Marea majoritate a absolvenților provine de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Mulți dintre ei au rămas în echipa LIBERTY Galați.
Anul acesta, la a zecea ediție, LIBERTY Galați sărbătorește 10 ani de Școală de Vară, primind 46 de studenți, din care 30 sunt de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
În următoarele 10 săptămâni, stagiarii vor fi angajați cu normă întreagă și vor lucra la proiecte cu aplicabilitate industrială directă pentru Combinat.
„Mă bucur că marile companii, precum LIBERTY, continuă acest tip de interacțiune cu Universitățile. Înseamnă că studenții își pot îmbogăți cunoștințele acumulate în sălile de clasă și în laboratoare. Sunt deopotrivă bucuros că 80% dintre studenții acestei Școli de Vară sunt ai noștri”, le-a spus stagiarilor prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
În 2020, LIBERTY Galați și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru a crea Academia LIBERTY GREENSTEEL, în vederea încurajării tinerilor specialiști să se alăture industriei siderurgice și pentru a ajuta la dezvoltarea proceselor de producție durabile prin intermediul cercetării științifice avansate.
O echipa de cercetatori americani a dezvoltat un test de sange prin care se poate diagnostica si cuantifica rapid severitatea cazurilor de tuberculoza activa, acesta fiind un pas esential in lupta contra acestei boli care reprezinta o importanta amenintare la nivel mondial.
"In stadiul actual al testarilor tuberculozei, sputa expectorata, hemocultura, biopsiile invazive ale plamanilor si limfei sau punctiile sunt singurele modalitati de diagnosticare a tuberculozei", a declarat Tony Hu de la Universitatea din Arizona, care a condus studiul.
Insa rezultatele pot avea rezultate negative false. In plus, pana la aflarea rezultatului pot trece zile sau chiar saptamani, a explicat cercetatorul.
Noua metoda combina nanotehnologia cu tehnica numita spectometrie, pentru masurarea moleculelor mici, cunoscute sub numele de peptide din Mycobacterium tuberculosis, in vederea depistarii infectiilor active cu tuberculoza, noteaza oamenii de stiinta in jurnalul american Proceedings of the National Academy of Sciences.
Echipa a anuntat ca noul test, numit NanoDisk-MS, nu numai ca depaseste toate celelalte tipuri de analize de pe piata, dar necesita numai cateva ore pentru afisarea rezultatelor. Acest lucru este deosebit de important deoarece pentru controlul eficient al tuberculozei este nevoie ca pacientii sa fie tratati cat mai repede posibil, astfel incat sa fie diminuat riscul de raspandire a bolii.
De asemenea, testul poate imbunatati semnificativ diagnosticarea si gestionarea afectiunii deoarece este primul de acest fel care poate masura severitatea infectiilor active cu tuberculoza, se mai arata in studiu. Acest lucru se realizeaza prin detectarea nivelurilor din sange a doua proteine - CFP-10 si ESAT-6 - eliberate de bacteria de tuberculoza in timpul infectiilor active.
Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), tuberculoza este o boala infectioasa, letala care ramane o problema de sanatate la nivel mondial, cu peste 10 milioane de noi cazuri anual si 2 milioane de decese pe an.
Bacteria care provoaca tuberculoza poate ramane in tesutul pulmonar al unei persoane timp de mai multe decenii inainte de declansarea spontana a bolii contagioase. Potrivit estimarilor OMS, in prezent pana la o treime din populatia lumii ar putea prezenta astfel de infectii cu tuberculoza in stare latenta.
Error: No articles to display