Directorul general și directorul comercial de la ELCEN sunt cercetați penal într-un dosar penal de luare de mită. Cei doi au fost plasați sub control judiciar.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție anunță că „au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 9 septembrie 2025, față de inculpații: CREŢU-SÂRBU CLAUDIU-IONUŢ, director general al Societății Comerciale Electrocentrale București S.A. (ELCEN București), cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită și ZAMFIROI CRISTIAN-ANDREI-CORNEL, director comercial al Societății Comerciale Electrocentrale București S.A., cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la luare de mită și a unei infracțiuni de luare de mită.”
Potrivit procurorilor în data de 01 iulie 2025, inculpatul Creţu-Sârbu Claudiu-Ionuţ, în calitatea menționată anterior, ar fi primit prin intermediul complicelui său, Zamfiroi Cristian Andrei Cornel, în biroul unei societăți comerciale din Municipiul București, suma de 40.000 de lei de la reprezentantul acesteia, în legătură cu urgentarea aprobării operațiunilor de plăți aferente facturilor emise de societatea respectivă către Electrocentrale București SA.
În data de 10 iulie 2025, inculpatul Creţu-Sârbu Claudiu-Ionuţ ar fi pretins, prin intermediul complicelui Zamfiroi Cristian-Andrei-Cornel, administratorului unei societăți comerciale suma de 1.565.000 de euro, în legătură cu vânzarea-cumpărarea unui teren aflat în proprietatea societății comerciale respective.”
De asemenea, „în data de 30 iulie 2025, inculpatul Zamfiroi Cristian-Andrei-Cornel ar fi pretins administratorului unei societăți comerciale aflate în raporturi contractuale cu S.C. Electrocentrale București S.A., suma de 50.000 de lei în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu.”
Procurorii au stabilit că pe perioada controlului judiciar cei doi inculpați trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, la judecătorul de drepturi și libertăți, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemați;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu părăsească teritoriul României;
e) să nu desfășoare activitatea de director în cadrul Electrocentrale București S.A. în exercitarea căreia au săvârșit faptele;
f) să nu se apropie de alţi participanţi la comiterea infractiunii, de martori ori experți sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nici o cale.