Imprimă această pagină

Bilanț al Adunării Eparhiale din Argeș Recomandat

Nicu_Oprea Joi, 29 Ianuarie 2026 0

Cu mare bucurie am participat la lucrările Adunării Eparhiale, alături de academicianul Gheorghe Păun, de vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, de administratorul public al județului, Cristian Puiu, precum și de ceilalți membri și invitați.

A fost o ședință de bilanț cu rezultate prodigioase, desfășurată sub semnul spiritului de arhitect al lăcașelor de cult și al consolidării credinței în județul nostru, spirit cu care este binecuvântat Înaltpreasfintitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se află pe primul loc în Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia în ceea ce privește accesarea fondurilor europene, la o distanță considerabilă față de celelalte județe. Vocația de constructor aparține celor care gândesc pe termen lung. Din această funcție vremelnică, îmi doresc să aduc și eu o mică contribuție la ceea ce Înaltpreasfinția Sa construiește pentru județul Argeș.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)