Imprimă această pagină

Nicușor Dan confirmă aderarea României la declarația privind Ormuz Recomandat

România își exprimă sprijinul pentru menținerea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz, alăturându-se unei declarații comune semnate de mai multe state occidentale și asiatice, a anunțat președintele Nicușor Dan.

Acesta a precizat că România s-a raliat poziției formulate de Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Olanda și Japonia, document care subliniază importanța respectării principiului libertății de navigație, considerat fundamental în dreptul internațional.

„Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertății de navigație, principiu fundamental al dreptului internațional”, a transmis șeful statului.

Potrivit acestuia, decizia României vine în contextul preocupărilor legate de posibilele efecte ale tensiunilor din regiune asupra piețelor energetice globale. Închiderea sau perturbarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz ar putea avea consecințe semnificative asupra economiei mondiale, inclusiv asupra României, în special prin creșterea prețurilor la combustibili.

„Efectele sunt resimțite și în România, în special în ceea ce privește prețul combustibililor. În acest sens, suntem pregătiți să participăm la eforturile comunității internaționale care vor conduce la menținerea prețurilor la un nivel suportabil pentru populație”, a mai declarat Nicușor Dan.

Președintele a subliniat, de asemenea, că România nu intenționează să se implice direct în conflictul din Orientul Mijlociu, ci își menține angajamentul de a colabora cu partenerii internaționali pentru susținerea eforturilor de dezescaladare a tensiunilor din regiune.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)