În weekend, la Castrul Roman Jidova, argeșenii și turiștii iubitori de istorie au avut ocazia să trăiască o experiență unică, să călătorească în trecut și să descopere cum trăiau înaintașii noștri în urmă cu aproape două milenii. Festivalul “Transalutanus Fest”, ediția a IV-a, și-a deschis porțile sâmbătă, 7 septembrie, în prezența a numeroși vizitatori, care s-au bucurat de un program diversificat și interactiv.
Războinicii cu spada în mână și echipaţi cu armuri, dar și frumoasele domnițe, alături de meșteșugarii vremii, au refăcut tradițiile și obiceiurile strămoșilor noștri. Taberele antice, dacică și romană, au fost create în așa fel încât să redea într-un mod cât mai real îndeletnicirile din acele timpuri.
Bătălia dintre legiunea romană și barbari a facut deliciul celor prezenți. Oamenii s-au strâns cu mic cu mare să privească lecția de istorie, iar unii chiar au învățat să se lupte.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display