Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Vidra, singurul depozit conform care deservește București și Ilfov, se apropie de limita legală de capacitate, iar Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cere autorităților locale să înceapă procedurile pentru dezvoltarea unor noi capacități de depozitare.
Ministerul a transmis joi că situația de la depozitul din Vidra este critică. Potrivit datelor oficiale ale Garda Națională de Mediu, gradul de ocupare este de 72,41% din capacitatea totală autorizată de 11,5 milioane de metri cubi. La Vidra ajung zilnic aproximativ 3.000 de tone de deșeuri municipale provenite din București și Ilfov.
Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că legea obligă autoritățile locale să înceapă demersurile pentru deschiderea unui nou depozit atunci când capacitatea unui amplasament existent ajunge la 75% din nivelul proiectat.
„Există o serie de neconcordanțe între datele și rapoartele puse la dispoziție de operator. Tocmai de aceea am solicitat Gărzii Naționale de Mediu realizarea unei expertize externe, independente, pentru a avea o imagine obiectivă și completă asupra gradului real de umplere al depozitului”, a afirmat Diana Buzoianu.
Potrivit analizelor tehnice ale ministerului, situația operațională este mai complicată decât cea indicată în raportările oficiale. Din cele opt celule ale depozitului, doar două mai pot primi deșeuri în 2026: celula C8, aflată în exploatare din 2025, și celula C6, aflată încă în pregătire. Celulele C1–C5 sunt închise sau în curs de închidere, iar pe celula C7 activitatea de depozitare a fost sistată.
Ministerul avertizează că lipsa unor decizii rapide poate produce blocaje în gestionarea deșeurilor municipale, costuri suplimentare pentru populație și autorități, presiuni asupra infrastructurii existente și riscuri suplimentare în relația cu Comisia Europeană, în contextul procedurilor de infringement deja deschise pe tema gestionării deșeurilor.
În acest context, ministerul a solicitat o analiză suplimentară și o expertiză externă independentă privind gradul real de ocupare al depozitului de la Vidra. În funcție de concluzii, vor fi clarificate obligațiile autorităților locale.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display