Administrație

Peste 394 de milioane de lei, pentru proiecte finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”

Peste 394 de milioane de lei, pentru proiecte finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”

Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat 39 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 394.063.208,41 de lei.

Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează modernizarea infrastructurii rutiere, construirea unor poduri, precum și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, a stațiilor de epurare și a sistemelor de distribuție a gazelor naturale.

”Continuăm dialogul constructiv, susținem dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor României și sunt sigur că proiectele finanțate de Ministerul Dezvoltării vor deveni, treptat, realitate și vor contribui la îmbunătățirea calității vieții oamenilor”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Evaluați acest articol
(0 voturi)