România primește a doua cea mai mare alocare financiară, de 16,68 mld. Euro în cadrul programului SAFE, pentru a-și consolida capacitatea de apărare.
Comisia Europeană alocă României suma menționată, prin intermediul noului instrument financiar „Acțiunea pentru securitatea Europei" (SAFE). Aceasta este a doua cea mai mare sumã distribuitã unui stat membru, dupã Polonia, în cadrul acestui program strategic.
SAFE, un instrument european cu o valoare totalã de 150 de miliarde de euro, este creat pentru a sprijini statele membre sã facã investiții rapide și importante în industria și tehnologia de apãrare. Prin intermediul unor împrumuturi cu dobândă avantajoasă, România va putea finanța proiecte esențiale pentru modernizarea echipamentelor militare și pentru dezvoltarea capacității proprii de producție.
„Alocarea de 16,68 miliarde de euro confirmă faptul cã Comisia Europeanã recunoaște atât nevoile de securitate, cât și rolul activ al României în consolidarea unei Europe mai sigure. Acești bani reprezintã un sprijin major pentru modernizarea sistemului militar și pentru dezvoltarea industriei de profil, într-un moment în care întãrirea siguranței naționale este vitalã. Am obținut aceastã finanțare prin negocieri intense, fãrã a pune presiune suplimentarã pe bugetul național, ceea ce este esențial în actualul context economic. În același timp, aceste fonduri ne permit sã garantãm mai multã siguranțã cetãțenilor din România, într-o perioadã marcatã de provocãri geopolitice majore”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Conform Guvernului, participarea la programul SAFE are trei implicații majore.
1. Componenta de apărare, care presupune o planificare pe următorii 5 ani
a achizițiilor de tehnică militară, care vor fi realizate în parteneriat cu țările europene, pentru creșterea capacității de apărare. Vom putea dezvolta fabrici de tehnică militară și vom deveni parte a lanțurilor valorice ale industriei de apărare europene.
2. Componenta bugetară. Achizițiile de tehnică militară din următorii 5 ani vor fi plătite din această alocare, un credit la dobânzi mult mai avantajoase decât am fi putut obține pe cont propriu, cu perioadă de grație de 10 ani și termen de rambursare de 40 de ani.
3. Componenta de infrastructură. Este propusă spre finanțare o infrastructură mixtă civilă și militară, capetele autostrăzilor din nord-estul României: A7 și A8, Pașcani- Suceava-Siret, respectiv Pașcani-Iași-Ungheni.
SAFE este un instrument temporar de urgență, operațional până la 31 decembrie 2030, care oferă împrumuturi cu maturitate maximă de 45 de ani și o perioadă de grație de 10 ani. În funcție de opțiunea statului, poate fi acordată și o prefinanțare de 15% din împrumut.
Finanțarea în cadrul acestui instrument are și rolul de a stimula o abordare comunã pentru achiziția urgentã a produselor pentru nevoile apãrãrii într-o manierã care sã consolideze industria europeanã de apãrare, securitatea aprovizionãrii, interoperabilitatea forțelor și echipamentelor.
Ministerul Finanțelor transmite că va continua sã colaboreze cu celelalte ministere implicate pentru a finaliza documentația necesarã și pentru a asigura o absorbție rapidã și eficientã a fondurilor, în conformitate cu obiectivele strategice de securitate ale României și ale Uniunii Europene.