Condiții de acordare a ajutorului de încălzire
În conformitate cu prevederile Legii 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de…
În conformitate cu prevederile Legii 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de…
Europarlamentarul român Dan Nica, liderul grupului S&D în Comisia pentru industrie, cercetare și energie, a solicitat explicaț…
Dan Nica, liderul Delegației PSD în Parlamentul European, l-a audiat astăzi pe Dan Jorgensen, Comisarul desemnat pentru Energie și…
Peste 60 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de ajutor de încălzire a locuinței cu combustibili…
România și Ungaria consolidează cooperarea în sectorul energetic, a declarat ministrul român al Energiei, Bogdan Ivan, după o întâ…
Senatoarea USR Silvia Dinică anunță că a fost depus în Parlament un proiect de lege care să faciliteze inventarierea suprafeței to…
Am fost astăzi la TEDx Zăvoi Park Youth, un eveniment care a adus la Teatrul Anton Pann energie, idei și tineri dornici să descope…
Reducerea prețurilor la energie și protejarea familiilor și industriilor românești de creșterea costurilor rămân printre priorităț…
Europarlamentarul Dan Nica, șeful delegației PSD în Parlamentul European și coordonatorul grupului Socialiștilor și Democraților î…
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că România nu oferă energie electrică gratuită Republicii Moldova. El a demontat un fa…
Acest eveniment emblematic pentru județul Ialomița a adus pe scena de la Amara emoție, talent și energie pură. Cele 12 finaliste a…
Fostul ministru al muncii, Marius Budăi, susține că măsurile PSD de plafonare a prețurilor la energie și de limitare a adaosului c…
Statul ar putea aloca 580 de milioane de euro pentru o schemă de ajutor dedicată marilor consumatori de energie. Varianta este ana…
Ultima seară de concerte de la Zilele Culturale ale municipiului Vaslui a fost o îmbinație între romantic și excentric. Mai întâi…
Europarlamentarul Dan Nica a criticat dur, în plenul Parlamentului European, lipsa de acțiuni concrete din partea liderilor europe…
O investiție de 3 miliarde de euro pentru creșterea producției de energie din surse regenerabile a fost aprobată de Guvern. Decizi…
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii „Răsvan Angheluță” din Galați, redeschis în septembrie în urma unei ample investiții a Con…
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România este hotărâtă să-și dezvolte programul de energie nucleară, în special prin folos…
Premierul Marcel Ciolacu anunță că prețurile la energie și gaze vor fi plafonate cel puțin încă un an. Mecanismul va continua cel…
Deputatul PSD Mihai Fifor susține că s-a reușit stoparea speculei din energie și din piața de alimente. Prețurile s-au stabilizat…