"Galaţiul de altădată" în holul Universităţii "Dunărea de Jos"
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, prin Facultatea de Litere, în colaborare cu Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, organi…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, prin Facultatea de Litere, în colaborare cu Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, organi…
Muzeul Dunării de Jos a prezentat în luna octombrie, în cadrul proiectului ”Exponatul lunii”, o piesă deosebită din colecțiile de…
Compania Terapia anunţă că, miercuri, vor ajunge în ţară aproximativ 1.125.000 de tablete de Favipiravir, un medicament folosit în…
„Ștefan Mihai, tânărul actor al Teatrului de Stat Constanța, distins cu Premiul „Radu Beligan”! Echipa teatrului de la malul mării…
Operatorii de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare au fost desemnați prin tragere la sorți computerizată, a…
Casa Majestății Sale Custodele Coroanei a anunțat că Principele Regent Nicolae va fi repatriat și înhumat lângă fratele său mai ma…
Proiectul tehnic pentru Complexul Matern-Pediatrie este aproape gata, execuția va fi licitată în luna mai. În cadrul unei conferin…
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în calitate de administrator al drumului județean DJ 172A, km 0+250, în localitatea Beclean, A…
Cu privire la situația accesului către Plaja Tineretului din Călărași În urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare…
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a reacționat joi, la scurt timp după conferința de presă susținută de președinta Curții de Ap…
Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis a avut astăzi, 8 aprilie, o înrevedere cu ministrul Educației S…
Primăria Oradea, prin biroul de presă, anunță modificări în circulația autovehiculelor Seviciului de Transport Public urban. Astfe…
Profesorul Aaron Ciechanover, Laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, medic, biochimist şi profesor emerit al Technion – Israel…
România răspunde solicitării de asistență umanitară și oferă sprijin populației din Bosnia și Herțegovina care se confruntă cu inu…
Interiorul capătă tot mai mult aspectul unei arene pregătite pentru competiții, odată cu montarea parchetului sportiv, iar ritmul…
Candidatul PSD la funcţia de primar al municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de pres…