1.091 km de autostradă și de drum expres sunt deschise circulației în România
România are, începând de joi, peste 1.091 km de autostradă și de drum expres. Este vorba despre drumuri aflate în circulație, anun…
România are, începând de joi, peste 1.091 km de autostradă și de drum expres. Este vorba despre drumuri aflate în circulație, anun…
Lucrările de pe șantierul autostrăzii Sibiu-Pitești avansează. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că a fost str…
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că a fost atribuit cel mai scump contract de infrastructură rutieră din România…
Președintele Partidul Social Democrat, Sorin Grindeanu, a avut, miercuri dimineață, discuții cu președinta Adunării Naționale a Fr…
Am deschis circulația pe primul lot al Autostrăzii Ploiești-Buzău (63,25 km)! Se va putea circula, în prima etapă, între nodul rut…
Peste 5.000 de studenţi refugiaţi din Ucraina au ajuns în România, potrivit Agenţiei Universitare a Francofoniei. Organizaţia, con…
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că pe întreaga Autostradă A0 din jurul Capitalei se va putea circula de la sfâ…
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că s-a făcut un pas important pentru Drumul Expres Cluj-Dej. Cinci oferte au fo…
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că s-a făcut un pas important pentru construcția Variantei Ocolitoare Timișoara…
Cinci oferte au fost depuse pentru construcția lotului 3 al autostrăzii Craiova-Filiași. Anunțul a fost făcut de ministrul Transpo…
„Am ratificat Acordul de împrumut cu Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare în valoare de 100 de milioane euro pentru…
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că realizarea celui de al patrulea Lot al drumului de mare viteză Craiova - Târ…
Conducerea PSD l-a ales pe Sorin Grindeanu în funcția de președinte interimar al partidului. Acesta va conduce PSD până la congres…
CNIR a atribuit încă un contract pentru construcția unui lot al A8, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Este vor…
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că se așteaptă ca președintele Nicușor Dan să convoace o nouă rundă de consultăr…
14 dintre cei mai valoroși canotori ai României – medaliați la Jocurile Olimpice Paris 2024 și Campionatele Europene 2025 – au pri…
Două sectoare ale Drumului Expres Craiova-Pitești, inaugurate în noiembrie. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat…
Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Sorin Pîslaru, a participat la o activitate educativă cu un impact deosebit asupra…
Primăria Municipiului Motru organizează, la finalul acestei săptămâni, Festivalul ”Toamna Motreană”, cu aproape 20 de artiști pe s…
Șantierul de pe Autostrada Ploiești-Buzău a fost inspectat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. El s-a declarat mulțumit…