3 trei zile de spectacole la Târgul de Crăciun de la Dracea, din Teleorman
În perioada 20-22 decembrie, în comuna Dracea se organizează primul târg de Crăciun din mediul rural. Numeroși artiști, reprezentâ…
În perioada 20-22 decembrie, în comuna Dracea se organizează primul târg de Crăciun din mediul rural. Numeroși artiști, reprezentâ…
România a fost primită în programul Visa Waiver al SUA. Asta înseamnă că românii vor călători fără viză în SUA și vor avea nevoie…
Până la data de 28 august 2025, la nivelul Casei Județene de Pensii (CJP) Giurgiu, au fost depuse 1846 cereri. Pentru seria XIII-a…
Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat că până miercuri, la ora 11.00, au fost primite 525 cereri de vot prin corespondență ș…
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situții de Urgență, a afirmat că nu se poate vorbi în acest moment de o nouă etapă de…
Un medic specialist chirurgie generală s-a infectat cu noul coronavirus la două luni după ce s-a vaccinat cu serul produs de Pfize…
De vineri de la ora prânzului, cartierul Pajura prinde gust. Pe Strada Pajurei nr. 13, în alveola paralelă cu strada principală, r…
Pe fondul lipsei oportunităților privind implicarea civică, Societatea Academică din România, în parteneriat cu Asociația pentru D…
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat prelungirea stării de alertă pe teritoriul țării, începând de miercuri, 13…
Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a vorbit, în exclusivitate pentru DC NEWS, despre creşterea alarmantă a numărulu…
Nici bine nu a început școala, că au și apărut problemele cauzate de coronavirus. Școala Gimnazială Zădăreni, din județul Arad, a…
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni 84 de cazuri noi de COVID-19 şi două decese, înregistrate în ultimele 24 de ore. Nu…
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de precipitaţii şi intensificări ale vântului, valabilă de sâmbăt…
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție…
Acest subiect provoacă îngrijorare, scrie Bloomberg, punând și o întrebare folosită de persoane care ezită să vină să primească se…
Șoferii se plâng pe grupurile de socializare că sunt din ce în ce mai multe maşini sparte și că poliţiştii nu fac nimic ca să stop…
Anual, în luna martie, Blajul se transformă în capitala apicultorilor găzduind cel mai mare târg de profil din România cu expozanț…
Solicitarea certificatelor de vaccinare şi vindecare trebuie făcută cu cel puţin cinci zile lucrătoare înainte de momentul utiliză…
Principalele evenimente organizate în Bacău, în ultima decadă a lunii lui cuptor: Insula de Agrement BACAU 12 - 23 (de luni până d…
Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) a devenit funcțional în cinci noi puncte de trecere a frontierei din România: Foeni și Vălcani (T…