Zonele de agrement din Galați în pregătiri pentru deschiderea publică
„În curând, vom inaugura o nouă zonă de agrement la Balta Zătun, de peste 12.000 de mp, amenajările fiind deja pe ultima sută de metri. Noul loc de agrement are…
„În curând, vom inaugura o nouă zonă de agrement la Balta Zătun, de peste 12.000 de mp, amenajările fiind deja pe ultima sută de metri. Noul loc de agrement are…
Va fi construit un nou drum cu o lungime de peste 3 kilometri care va asigura o legătură mai bună între zona de dealuri dinspre Paleu și zona industrială de pe…
Investiția a prevăzut schimbarea stâlpilor și corpurilor de iluminat, dar și modernizarea rețelei de alimentare. După finalizarea lucrărilor, urmează reabilitar…
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și partenerii săi din societatea civilă implementează pentru prima dată în România, în perioada martie-mai 2024, proiectul…
Cea de-a XIII-a ediție a concursului național de matematică „Laurențiu Panaitopol“, organizat de Colegiul Național „Spiru Haret“ s-a desfășurat cu susținere fin…
În urma contractelor de finanțare semnate de Municipiul Zalău pentru creșterea eficienței energetice prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în valoare t…
Potrivit Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa, lucrările de asfaltare a tuturor drumurilor intens circulate din Portul Consta…
Colegiul Economic a primit numele de „Regele Mihai I”, într-un cadru deosebit, fiind prezent reprezentantul Casei Regale a României, Alteța Sa Regală Principele…
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Sud-Muntenia 2021-2027, a lansat…