Educație

Cîțu: ”Marți va fi luată decizia cu privire la redeschiderea școlilor”

Cîțu: ”Marți va fi luată decizia cu privire la redeschiderea școlilor”

Premierul Florin Cîțu a declarat că marți va fi luată decizia cu privire la redeschiderea școlilor. În mod normal aceștia ar trebui să se întoarcă în clase pe 8 februarie, atunci când ar începe semestrul al doilea. Cîțu a punctat că hotărârea privind desfășurarea cursurilor va fi luată împreună cu președintele Kalus Iohannis. 

"Vom avea mâine toate informaţiile şi pe baza acestor informaţii vom lua decizia. Nu pot să mă antepronunţ. Până mâine vom avea mai multe informaţii. Din ce vedem, evoluţia este constantă, nu avem o îmbunătăţire fantastică de acum două săptămâni, dar nu avem nicio înrăutăţire, deci suntem oarecum pe un platou. Dacă până mâine vor apărea şi alte informaţii, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile", a afirmat Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Potrivit acestuia prioritatea autorităților o reprezintă siguranța în școli. 

"Am avut o discuţie şi am văzut că deja ministrul Educaţiei a ieşit şi a explicat care sunt numărul de autorizaţii, avize. Există o diferenţă între autorizaţii şi avize. Trebuie să găsim o formulă să funcţionăm. Nu poţi să construieşti peste noapte nici spitale, nici şcoli, dar, în acelaşi timp, trebuie să găsim cele mai bune modalităţi prin care oamenii să fie în siguranţă atât în şcoli, cât şi în spitale. În momentul acesta, asta este, de fapt, prioritatea: cu ce avem să ne asigurăm că sunt în siguranţă acolo", a declarat premierul. 

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare