Educație

Clasele de școală profesională pot fi transformate în clase de liceu pentru elevii rămași fără locuri la admitere

Clasele de școală profesională pot fi transformate în clase de liceu pentru elevii rămași fără locuri la admitere

"Clasele de școală profesională pot fi transformate în clase pentru liceu, dacă inspectoratele școlare vor solicita asta", a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației, Luminița Barcari, potrivit stiriedu.ro.

Această decizie vine după ce Edupedu.ro a scris despre cum cel puțin 5.100 de elevi care au rămas nerepartizați la admiterea în liceu, prima etapă, vor ajunge la școala profesională, nemaiavând locuri la liceu.

„Am cerut o situație la nivel național și, într-adevăr, sunt și copii nerepartizați, dar sunt și locuri neocupate. Majoritatea locurilor neocupate sunt la clase de învățământ profesional”, a declarat Barcari.

“Dacă în cadrul inspectoratului școlar se va face o analiză și vor considera transformarea claselor neocupate din învățământul profesional în clase de învățământ tehnic și ne vor propune modificarea planului de școlarizare prin trecerea unei clase de la profesional la teorectic, noi aprobăm”, a mai transmis secretarul de stat.

„Așteptăm din partea inspectoratelor propunerile. Eu le-aș sugera colegilor să analizeze cu multă atenție acest lucru, pentru că într-adevăr sunt copii cu note de 8 și 9 care ar trebui să fie la învățămțântul liceul, și nu profesional, dacă ei își doresc acest lucru”, a coonchis Luminița Barcari.

Se pare că generația actuală de absolvenți de clasa a VIII-a a fost cea mai numeroasă din istoria ultimilor 7 ani, deoarece s-au prezentat peste 161 de mii de elevi la Evaluarea Națională, din cei 172.532 înscriși.

Evaluați acest articol
(0 voturi)