Ministerul Educației a anunțat săptămâna trecută că scoate la concurs 500 de posturi în sistemul de învățământ, iar azi a publicat regulile de concurs în Monitorul Oficial.
Concursul constă într-o probă scrisă, se arată în document.
“Proba scrisă se susține pe baza subiectelor elaborate de comisia de elaborare a subiectelor/baremelor de evaluare și de evaluare a lucrărilor scrise, constituită la nivelul unității de învățământ/consorțiului școlar/grupului de unități de învățământ care s-au asociat temporar, în concordanță cu programele specifice pentru concurs în vigoare, aprobate prin ordin al ministrului Educației și Cercetării, și se evaluează prin note de la 10 la 1. Comisiile de elaborare a subiectelor/baremelor de evaluare și de evaluare a lucrărilor scrise asigură, la cererea candidaților, și traducerea subiectelor în limbile minorităților naționale”, potrivit Ordinului citat.
Concursul se va da pe baza Metodologiei din 2 septembrie 2013 de organizare şi desfăşurare a concursurilor de ocupare a posturilor didactice/catedrelor care se vacantează pe parcursul anului şcolar în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, aprobată prin OMEN 4.959/2013.