Educație

Ministrul Educației cere ca bugetul “minim minimorum” al Educației să fie 28,2 miliarde lei

Ministrul Educației cere ca bugetul “minim minimorum” al Educației să fie 28,2 miliarde lei

În anul 2021 “28,2 miliarde lei trebuie să fie minim minimorum bugetul Educației, pentru a continua eu cel puțin”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu la Digi24. Dacă Ministerul Educației ar primi în bugetul pe 2021 o alocare de 28,2 miliarde de lei, suma ar fi cu 2,3 miliarde de lei mai mică față de alocarea din 2020 și ar reprezenta doar 2,5% din Produsul Intern Brut estimat pentru acest an de Comisia Națională de Prognoză. 

 “PIB-ul este ceva, din păcate, relativ mai ales în… o noțiune volatila mai ales în anul în care suntem acum, de aceea eu m-am raportat la valoarea absolută, la execuția bugetară care este de 28.276.000.000 de lei. În bugetul Ministerului Educației, execuția pe anul 2020, la care se adaugă, sigur că da, tot bugetul din cote defalcate de TVA gestionat de autoritățile locale, în care intră, spre exemplu, bursele elevilor pentru care am cerut 530 milioane lei în plus față de anul trecut, există costul standard destinat cheltuielilor materiale pentru fiecare școală, unde am avut cereri de creștere masivă, deci toate aceste așteptări. 28.276.000.000 lei trebuie să fie minim minimorum bugetul Educației, pentru a continua eu cel puțin”, a transmis Sorin Cîmpeanu.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare