Președinte al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiță a explicat la Digi24 de ce este important să se vaccineze cadrele didactice și persoanele din categoriile vulnerabile, astfel încât școlile să se poată redeschide în siguranță.
„În faza a doua de vaccinare intră profesorii și populația în vârstă. Asta înseamnă că am putea redeschide școala în siguranță la sfârșitul lui martie – începutul lui aprilie când începem etapa a treia de vaccinare. Atunci am fi terminat etapa a doua pentru categoriile vulnerabile”, a spus Valeriu Gheorghiță, potrivit Digi24.