Cele 20 state din Europa care interzic accesul românilor sau impun restricții la intrarea pe teritoriul lor sunt Austria, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Malta, Muntenegru, Norvegia, Marea Britanie, Olanda, Republica Moldova, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Ungaria a adăugat România pe lista galbenă.
Astfel, la intrarea în statul vecin, românii vor fi supuși examinării medicale, iar în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19, nu li se va permite accesul. Și în situaţia în care nu prezintă simptome, românii vor fi obligați să intre în izolare pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 14 zile.
Toți cetățenii care călătoresc din România cu destinație finală Austria vor putea intra în acest stat doar dacă prezintă un certificat medical, în limba engleză sau germană, de test negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 4 zile. Românii care călătoresc în Grecia trebuie să completeze, cu cel puțin 24 de ore înainte de începerea călătoriei, un formular electronic.
Turiștii pot fi testați aleatoriu la granițe. Din 15 iulie, autoritățile elene vor condiționa intrarea în baza unui test negativ SARS-CoV-2 nu mai vechi de 3 zile, plus formularul electronic.
În Cipru, cetățenii români pot intra doar dacă prezintă un certificat medical de test negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore.