Italia a dat luni startul testelor pe voluntari umani a unui potenţial vaccin împotriva COVID-19, alăturându-se astfel eforturilor globale de a dezvolta un răspuns pentru un virus care dă semne de revenire în Europa, transmite Reuters. Institutul Lazzaro Spallanzani din Roma, un spital specializat în boli infecţioase, va desfăşura teste pe 90 de voluntari în săptămânile următoare, în speranţa că vaccinul va fi disponibil pentru publicul larg până în primăvara anului viitor, scrie agerpres.ro.
"Vom vedea dacă vor apare efecte secundare şi dacă va produce anticorpi neutralizanţi", a declarat Francesco Vaia, adăugând că faza a doua a testelor se va desfăşura în ţări cu o mai mare rată a infectărilor, aşa cum sunt Mexic şi Brazilia. "Dacă vom reuşi să ne mişcăm rapid, vom avea primele vaccinuri pe piaţă primăvara viitoare", a adăugat el.
"Inteligenţa şi cercetarea din ţara noastră se află în slujba provocării globale de a învinge COVID", a susţinut pe Facebook ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, într-un mesaj care anunţa începutul testărilor pe oameni.