„Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de astăzi, 8 octombrie, Hotărârea numărul 48 privind stabilirea excepţiilor de la măsura carantinei ce se aplică persoanelor care sosesc în România din ţările/zonele de risc epidemiologic precum şi pentru suspendarea zborurilor către acestea”, a transmis, joi seară, Grupul de Comunicare Strategică.
Se suspendă zborurile spre şi dinspre România, efectuate de operatorii economici din aviaţie, care leagă statele prevăzute în lista ţărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat.
Excepțiile la țările în care sunt suspendate zborurile sunt statele membre ale Uniunii Europene, Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Emiratelor Arabe Unite şi Qatar.
Hotărârea CNSU a stabilit și cine are obligația să nu intre în carantina de 14 zile, la sosirea dintr-o țară cu risc epidemiologic ridicat.