Politica

81 de milioane de lei pentru proiecte PNRR de la Ministerul Dezvoltării

81 de milioane de lei pentru proiecte PNRR de la Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că în această săptămână a decontat facturi în valoare totală de peste 81 de milioane de lei pentru proiecte finanțate prin componentele „Fondul local” și „Educație” din PNRR.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat suma totală de 81.530.990,41 lei pentru 104 obiective finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat ministrul Cseke Attila.
Pentru Componenta C10 - Fondul local, s-au decontat 60.571.684,86 lei, aferenți unui număr de 63 de facturi.

Acestea acoperă cheltuieli pentru elaborarea și actualizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană, precum și pentru infrastructura dedicată transportului verde.
Prin Componenta C15 - Educație, ministerul a decontat 20.959.305,55 lei pentru 41 de facturi, reprezentând lucrări pentru construcția de creșe moderne, noi și prietenoase cu mediul.

Evaluați acest articol
(0 voturi)