Social

Află cât costă carnea de miel, înainte de Paște

Află cât costă carnea de miel, înainte de Paște

Asociaţia Profesională a Ciobanilor (ARC), care are peste 3.000 de membri, solicită autorităţilor o derogare de o săptămână pentru sacrificarea mieilor în ferme, dar cu respectarea regulilor generale de igienă şi a condiţiilor de protecţie care se impun din cauza infecţiei cu noul coronavirus. Aceștia mai solicită ca în această perioadă oamenii să poată să cumpere direct din fermă.

Un kilogram de carne de miel costă între 25 și 30 de lei.

„Se pot face achiziţii de miei şi online. Eu trimit din ferma mea la Bucureşti, se face coadă online, îi tăiem, îi împachetăm frumos în cutii de carton, îi punem în maşină cu frig şi îi ducem acasă la om, care decontează transportul. Dar pentru bucureşteni se poate face acest lucru din zone mult mai apropiate, pentru că sunt atâtea turme de oi în jurul Bucureştiului şi sunt mulţi care vor să-i primească direct acasă. Şi o firmă de curierat a pus la dispoziţie maşini cu frig şi duc miei în toată ţara. Noi la asociaţie am făcut public online acest lucru, astfel încât toţi fermierii din asociaţie care vor să distribuie, să facă acest lucru, fie ei, fie cu firme care se ocupă. Preţul de transport nu este mare, cred că se pune undeva la 1 leu în plus pe kilogram”, a explicat preşedintele APC.

„Preţul la carnea de miel, comparativ cu anul trecut, a fost mai bun, pentru noi. Deranjant este faptul că aceia care cumpără angro şi vor să dea la export vor cu 9-10 lei/kilogram în viu, iar în urmă cu 2-3 săptămâni au luat cu 12-15 lei kilogramul în viu, şi nu înţelegem de ce. Într-adevăr, anul trecut pe vremea asta, mielul ajunsese de râs, la 7 lei pe kilogram în viu.

A fost un dezastru. În privinţa mielului tăiat, estimăm că preţul cărnii va fi între 25 şi cel mult 30 de lei/kilogram în acest an. Este mai mare decât anul trecut, pe vremea asta, când am dat cu 18 - 22 de lei maximum, pe kilogram.

În supermarketuri, unde intră doar miei sacrificaţi în abatoare se dă numai 21 de lei pe kilogram, şi nici aici nu înţeleg de ce, pentru că am văzut la vânzare şi cu 35 de lei kilogramul. Îl iei din import şi pui un preţ de 35 de lei/kilogram şi de la ai tăi, din ţară, impui un barem de 21 de lei. Mi se pare ceva anormal”, a explicat Dan Petrescu.

Evaluați acest articol
(0 voturi)