Proiectul de lege, care va deveni acum, după ce a fost promulgat de președintele țării, Legea nr. 149/2020, stabilește că, după intrarea în vigoare a măsurilor cuprinse, cei ce vor să-și închidă balconul/ balcoanele sau logia/ logiile situate la parterul blocurilor nu vor mai avea nevoie de acordul vecinilor, ca în prezent, ci de un acord de la asociația de proprietari a imobilului.
Totuși, pentru a beneficia de noua prevedere, cei interesați să-și închidă balcoanele vor trebui să aibă motive bine întemeiate, care să fie legate de securitatea apartamentului, de reducerea efectelor noxelor, zgomotelor, gunoaielor asupra lor și pentru siguranța și sănătatea acestora.
“Cu acordul asociației de proprietari se pot efectua lucrări de închidere a balcoanelor/ logiilor aflate la parterul clădirilor de locuit multietajate dacă modificările aduse construcției se efectuează din motive legate de securitate, de atenuare a efectelor noxelor, zgomotelor, gunoaielor, precum si pentru siguranța și sănătatea celor care locuiesc în apartamentul respectiv”, scrie, mai exact, în forma proiectului adoptată de către deputați, votul acestora fiind cel decisiv în acest caz, potrivit avocatnet..
În varianta adoptată înainte de senatori, proiectul stabilea exceptarea lucrărilor de închidere a balcoanelor aflate la parterul blocurilor de la cerința legată de acordul vecinilor, dar, în forma actuală, proiectul înlocuiește, de fapt, acordul vecinilor cu acordul asociației de proprietari.
După cum stabilește varianta actuală a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, pentru efectuarea lucrărilor de închidere a unor balcoane sau logii existente se emite o autorizație de construire în baza unei documentații de autorizare cu conținut simplificat, scrie avocatnet.