Social

Legea care prevede că încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, adoptată

Legea care prevede că încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, adoptată

Camera Deputaţilor a adoptat în unanimitate, în calitate de for decizional, inițiativa legislativă potrivit căreia încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

„Asistenţa juridică a persoanei care solicită ordinul de protecţie este obligatorie. (…) Dacă victima nu are avocat, i se va acorda asistenţă juridică din oficiu”, se arată în legea adoptată.

Acesta mai menţionează că încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie şi prin ordinul de protecţie provizoriu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Actul normativ urmează să fie transmis președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Propunerea legislativă a fost inițiată de deputatele Mihaela Huncă, Gabriela Podaşcă și Oana Vlăducă, membre ale Pro România.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)