„După tragedie am reușit să vorbesc un pic cu el, printre investigațiile care i se făceau. Și ultima dată am vorbit cu el înainte de a se sui în ambulanță. Și era încrezător că va fi bine. (…) Nu am discutat despre ce s-a întâmplat. Atât, el spunea: eu sunt bine, ceilalți ardeau. Era siderat de ceea ce se întâmplase și ce văzuse acolo. (…) Nu pot să spun că era calm, era într-o stare de agitație, de oroare de ceea ce văzuse” a povestit ea, potrivit digi24.ro.
„Soțul meu a lucrat timp de 1 an de zile la spitalul Saint-Luc, în Bruxelles, la anestezie. Și eu am zis că vreau să rămân să practic această meserie să ajut români, nu să mă duc în altă parte. Și din cauza asta a rămas în țară cu mine. (…) Eu zic că este șansa lui (decizia de a fi transportat în străinătate, n.red.). Asta am discutat cu toți colegii și de specialitatea de plastică și ceilalți. Trebuia musai să îi se acorde șansa maximală. E suficient că i-au acordat minima șansă de a supraviețui într-un spital românesc făcându-și treaba. Măcar șansa de recuperare să o aibă. (…) El era un om care făcea treaba. Nu stătea să comenteze. Era un om corect și spera la corectitudine și din partea celorlalți (…) Nu știu dacă eu ar trebui să îl caracterizez. Când faci un asemenea gest cuvintele sunt de prisos. Și cred că ar trebui întrebați pacienții pe care i-a tratat (…) și care îmi trimit mesaje, peste mesaje de sprijin și de încurajare. Sper să fie bine”, a mai declarat aceasta.