Potrivit protv.ro, de la declanşarea crizei sanitare, piaţa imobiliară este într-o continuă schimbare, iar o stabilizare este prevăzută peste cel puţin 6 luni. Pandemia afectează diferit sectorul rezidenţial, în funcţie de preţul locuinţei. Pentru segmentul mediu, unde un metru pătrat se vinde cu preţuri cuprinse între 1300 şi 2 mii de euro, specialiştii au observat că sunt mulţi cumpărători care preferă să cumpere cu banul jos, adică fără credit. Multe locuinţe sunt destinate închirierii.
Antoanela Comsa, dezvoltator imobiliar: „Lumea se teme de devalorizare. Au început destul de mulţi clienţi să cumpere investiţional, prefera să investească în apartamente, unde returnul este mai mare, poate să ajungă şi la 7% faţă de dobândă pe care ar primi-o la bancă”.
În acest an, din cele 500 de apartamente vândute de un dezvoltator, în Bucureşti şi Constanța, 50% au fost cu bani gheaţă.