CJ Galați a finalizat cu succes una dintre cele mai mari investiții în infrastructura de apă și canalizare Recomandat

Comuna Matca, una dintre cele mai importante zone legumicole din România, beneficiază acum de acces permanent la apă potabilă. Este un pas uriaș pentru comunitate și un model de bune practici în utilizarea fondurilor europene.

Consiliul Județean Galați, împreună cu Primăria Matca și cu echipa de la Apă Canal, a finalizat cu succes una dintre cele mai mari investiții în infrastructura de apă și canalizare din județul Galați. Este singurul proiect din țară, finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă pentru infrastructura de apă și canalizare, în cadrul căruia au fost finalizate integral lucrările.

 „Când vedem cât de mult s-a modernizat comuna Matca, nu putem decât să fim mândri. Fiecare pas, fiecare zi de muncă și fiecare decizie luată au contribuit la această reușită remarcabilă. Pentru mine, acest proiect înseamnă mult mai mult decât o investiție în infrastructura de apă și canalizare – este un simbol al respectului față de oameni, față de viitor și față de potențialul uriaș pe care îl are județul nostru.  Le mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din acest demers: echipei de la Apă Canal, autorităților locale din Matca și colegilor din Consiliul Județean. Acest succes ne dă încredere să mergem mai departe cu aceeași determinare”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

 În județul Galați s-au derulat proiecte de infrastructură de apă și canalizare cu o valoare totală de peste 520 de milioane de euro, finanțate prin diverse programe europene (ISPA, POS, POIM, PDD). Din această sumă, aproximativ 250 de milioane de euro au fost investiți în ultimii 5-6 ani, perioadă în care comuna Matca a beneficiat de investiții de 37 de milioane de euro.

 Prin POIM si PDD, lucrările au fost implementate în 22 de localități: municipiul Galați, Matca, Șendreni, Braniștea, Independența, Piscu, Tudor Vladimirescu, Fundeni, Smârdan, Pechea, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Liești, Ivești, Umbrărești, Barcea, Drăgănești, Tecuci, Cosmești, Movileni, Berești și Berești Meria. Dintre acestea, în 16 unități administrativ-teritoriale lucrările au fost deja finalizate, iar în alte 6 (Șendreni, Braniștea, Piscu, Independența, Tudor Vladimirescu și Fundeni), investițiile continuă în prezent prin Programul Dezvoltare Durabilă. 

 În total, la nivelul județului Galați, au fost construiți aproape 1000 de kilometri de rețele de apă și canalizare, o parte semnificativă din această infrastructură fiind realizată în comuna Matca. Doar aici s-au executat peste 105 km de rețea de apă potabilă, 92 km de rețea gravitațională de canalizare și 8,7 km de rețea sub presiune, însumând aproape 206 kilometri de rețele.

 Investițiile din Matca includ și două stații de pompare, o gospodărie de apă complet echipată, 641 de hidranți pentru situații de urgență, precum și 3.962 de branșamente la rețeaua de apă și 3.962 de racorduri individuale la canalizare, alături de 20 de stații de pompare a apei uzate și 2.206 cămine de vizitare.

„Proiectul este construit pe principii de sustenabilitate – demonstrând grija pentru sănătatea oamenilor, respectul pentru mediu și sprijinul real pentru dezvoltarea economică locală. Energia electrică necesară funcționării întregului sistem este „energie verde”, produsă prin 580 de panouri fotovoltaice amplasate în cadrul Gospodăriei de apă.

Acest proiect este dovada că, atunci când lucrăm în echipă, putem construi un viitor mai bun pentru fiecare locuitor al județului Galați” a mai declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.