Procedurile de recepţie a lucrărilor de modernizare a corpului nou al Maternităţii din Braşov, în curs Recomandat

Lucrările de modernizare, eficientizare energetică şi dotare a corpului nou al Maternităţii din Braşov este o investiţie de peste 33 de milioane de lei din fonduri europene.

Corpul care se va construi la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Dr. I. A. Sbârcea" Braşov, cu un regim de înălţime S+P+7+M, a fost dat în folosinţă în anii '80, iar lucrările care au început în 2021 şi au fost finalizate recent, reprezintă, practic, prima modernizare importantă a imobilului de la construcţia acestuia.

Prin lucrările de eficientizare energetică efectuate în cadrul proiectului, se va obţine o diminuare a consumului anual de energie finală pentru încălzire cu peste 50% şi o reducere a consumului de energie primară totală şi o scădere a emisiilor de dioxid de carbon mai mare de 60%.

Directorul medical al spitalului, dr. Petrina Apostu, a explicat că în clădirea modernizată vor funcţiona trei secţii de obstetrică-ginecologie, cu câte 30 de paturi şi bloc operator cu trei săli de operaţii, o secţie de Anestezie-Terapie Intensivă şi, la parter, un ambulatoriu cu 10 paturi pentru spitalizare de zi.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.