La Bacău începe furnizarea căldurii către cetățeni Recomandat

Thermoenergy Group S.A. a anunțat că, începând de luni, 14 octombrie 2024, va demara furnizarea energiei termice pentru încălzire în municipiul Bacău. Decizia este justificată de prognoza meteo emisă de Administrația Națională de Meteorologie. Potrivit unui comunicat de presă, firma furnizoare îndeamnă clienții să se asigure că instalațiile interioare sunt finalizate și funcționale, pentru a evita posibile incidente neplăcute, precum inundarea spațiilor de locuit sau a subsolurilor, odată cu începerea furnizării agentului termic.

În cazul asociațiilor de proprietari, cererile de furnizare a agentului termic vor fi analizate atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar. Asociațiile cu debite restante nu vor beneficia de furnizarea agentului termic până la achitarea soldurilor.

În contextul temperaturilor scăzute prognozate, această măsură vine în sprijinul confortului locuitorilor din Bacău, acordând o atenție specială instituțiilor educaționale și publice.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.