Monedă de colecție BNR pentru Centenarul Federației Române de Șah – tiraj limitat la 5.000 de exemplare Recomandat

Banca Națională a României (BNR) marchează Centenarul Federației Române de Șah prin lansarea, pe 10 noiembrie 2025, a unei monede aniversare din tombac cuprat, cu valoarea nominală de 1 leu și un tiraj limitat la 5.000 de exemplare.

Moneda, de formă rotundă, cu diametrul de 37 mm și greutatea de 23,5 grame, este realizată în calitate proof, cu cant zimțat. Aversul redă o compoziție ce include tura și pionul pe o tablă de șah, inscripția „ROMÂNIA”, stema României, valoarea nominală „1 LEU” și anul de emisiune „2025”. Reversul prezintă un ceas de șah în prim-plan, o tablă de șah stilizată și inscripțiile „FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE ȘAH” și „100 ANI”.

Monedele sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent, încadrate în pliante de prezentare și mape cartonate. Prețul de vânzare este de 240 lei, exclusiv TVA, incluzând pliantul și mapa.

Moneda aniversară are putere circulatorie pe teritoriul României și va fi disponibilă în sucursalele regionale ale BNR din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.