Polițiștii din Prahova au descins, joi dimineață, în patru județe, într-un dosar care vizează eutanasierea ilegală a câinilor fără stăpân și posibile fraude legate de contracte încheiate cu autorități locale. În total, anchetatorii pun în executare 20 de mandate de percheziție domiciliară.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, descinderile au loc în județele Prahova, Giurgiu, Constanța și Ilfov, la sediile unor persoane juridice, la locuințele unor persoane fizice, dar și la sedii ale unor instituții publice. Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că printre locațiile vizate se află și mai multe primării din cele patru județe.
Perchezițiile sunt efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Prahova, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, în două dosare penale care vizează infracțiuni de înșelăciune, abuz în serviciu, uciderea animalelor cu intenție, fără drept, și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Anchetatorii susțin că, în perioada 2025–2026, reprezentanții a două adăposturi private de animale ar fi încheiat contracte cu mai multe unități administrativ-teritoriale pentru capturarea, cazarea, eutanasierea și neutralizarea câinilor fără stăpân.
„Din materialul probator administrat până în prezent a reieșit faptul că animalele care nu ar fi fost adoptate sau revendicate ar fi fost eutanasiate fără drept, cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în materie”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.
Concret, autoritățile susțin că ar fi fost încălcate prevederile Ordonanței de Urgență nr. 155/2001 și ale Hotărârii de Guvern nr. 1059/2013, acte normative care stabilesc modul de gestionare a câinilor fără stăpân și condițiile stricte în care poate fi dispusă eutanasierea acestora.
Într-un alt caz investigat, procurorii arată că, în octombrie 2025, o societate comercială ar fi semnat un contract cu o unitate administrativ-teritorială pentru capturarea câinilor fără stăpân. Ulterior, reprezentanții firmei ar fi întocmit documente în care ar fi consemnat, în mod nereal, capturarea a peste 100 de câini.
Potrivit anchetatorilor, societatea nu ar fi avut capacitatea logistică necesară pentru a presta serviciile asumate și nu ar fi executat integral contractul, inducând astfel în eroare autoritatea contractantă și obținând în mod injust peste 100.000 de lei.
Numărul exact al animalelor implicate în aceste activități urmează să fie stabilit pe parcursul anchetei.
Nouă persoane, cu vârste cuprinse între 28 și 56 de ani, urmează să fie duse la audieri.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display