Proiectul de lege pentru exploatarea energiei eoliene offshore ar putea intra în Guvern în cel mult două săptămâni, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. „Proiectul legislativ a fost finalizat după…
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a anunţat că două apeluri au fost lansate public de Organismul Intermediar pentru Cercetare din cadrul MCID, împreună cu Autoritatea de Management pentru Programul Creştere…
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, peste 10% din PIB, respectiv 160 de miliarde de lei. „Vreau să vă anunţ cu…
Europarlamentarul Victor Negrescu a anunțat că a solicitat suplimentarea fondurilor UE pentru protejarea frontierelor României. Demersul este realizat după ce mai multe resturi de dronă au fost descoperite pe malul…
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a anunțat miercuri că până în prezent, prin Programul "Anghel Saligny", au fost semnate 2.116 contracte, în valoare de peste 23 de miliarde de lei. 44…
NATO a anunțat miercuri că monitorizează îndeaproape situația și rămâne în contact strâns cu România în urma incidentului din județul Tulcea. Mai multe fragmente care par să aparțină unei drone…
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a anunțat că prioritățile noii sesiuni parlamentare sunt măsurile fiscale și jaloanele din PNRR. Totodată, el s-a adresat membrilor opoziției cărora le-a cerut să dea dovadă…
Părinții elevilor din București vor fi consultați cu privire la măsurile care pot fi luate pentru reducerea consumului de droguri. Prefectura Capitalei propune un set de trei întrebări, iar operațiunea…
Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, anunță continuarea discuțiilor cu Comisia Europeană despre PNRR și măsurile fiscale ale guvernului Ciolacu. Binele României nu se negociază, a avertizat Boloș.Ministrul de Finanţe susține…