Administrație

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, anunță că se lucrează la dosarul pentru includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a castelelor Peleș și Pelișor. Ministrul Culturii a discutat cu reprezentanții Casei Regale…
În contextul deciziei de reorganizare și dezvoltare a activităților desfășurate de Academia de Poliție din România, ministrul român a solicitat sprijinul partenerilor americani pentru susținerea procesului de reformă, în vederea…
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului se pregătește să lanseze o nouă ediție a programului Femeia Antreprenor. Procedura de implementare se află în consultare publică. „De mărțișor, MEAT aduce vești bune…
Firmele din România au primit anul trecut aproximativ 2% din PIB sub formă de ajutoare de stat. Suma este de circa 29,5 miliarde de lei, a anunțat premierul Marcel Ciolacu…
Guvernul a aprobat normele de aplicare ale Legii pensiilor. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că nicio pensie nu o să scadă. Explicația a fost oferită înainte de adoptarea documentului în…
Europarlamentarul Victor Negrescu anunță că în calitatea sa de negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE a propus să se facă investiții masive în industrie, în agricultură și în sectoarele…
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că a primit răspunsul RA-APPS despre vila de pe Bulevardul Aviatorilor. Niciun ban de la bugetul statului nu a fost investit, susține șeful Guvernului. Potrivit…
Primăria municipiului Galați continuă acțiunile de încurajare și de susținere a unui transport prietenos cu mediul, asigurând totodată prioritate tramvaielor în intersecțiile semaforizate de pe trasee, în condițiile în care au fost…
Au fost semnate contractele de construire a spitalelor regionale de urgență Iași și Cluj. Prin semnarea actelor îndeplinim o promisiune făcută de mai bine de 15 ani, a spus premierul…