Anunțuri

Statul român acordă prin Institutul Cultural Român (ICR) patru burse la Paris. Acestea vor fi valabile în 2025 sub forma unor stagii de trei luni la Cité Internationale des Arts…
Toate diplomele viitorilor absolvenți de studii superioare vor avea cod QR. Decizia a fost luată de Guvern. Regula se va aplica începând cu studenții înmatriculați în anul I de studii,…
„Am redeschis parcarea supraterană de la intersecția Șos. Vergului cu Șos. Pantelimon, după o amplă acțiune de salubrizare și igienizare. Parcarea, care are 500 de locuri, va avea asigurată paza…
Aproape 19 milioane de cetățeni cu drept de vot au fost înscriși în Registrul electoral până la sfârșitul lunii septembrie. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul de cetățeni…
Aproape 2 miliarde de ambalaje au fost colectate prin Sistemul de Garanție Returnare (SGR), anunță PNL, pe Facebook. Sistemul a fost introdus de ministrul liberal al Mediului, Mircea Fechet. În…
Consiliul Județean Bihor organizează o licitație publică pentru închirierea a două spații situate la parterul unei clădiri aflate în proprietatea Consiliului, în orașul Săcueni. Imobilul este situat în centrul orașului,…
Premierul Marcel Ciolacu a salutat reușită anchetatorilor în ceea ce privește captura record de droguri din Portul Constanța. Succesul demersurilor noastre pentru combaterea consumului de droguri depinde decisiv de eficiența…
Guvernul acordă un stimulent financiar elevilor care au obținut nota 10 la examenele de absolvire ale învățământului gimnazial și liceal. Anunțul a fost făcut înainte de ședința de miercuri a…
Termoenergetica anunță că începe încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică. Operațiunea se va desfășura concomitent cu efectuarea probelor de presiune la instalațiile interioare. Astfel se pregătește…