Spitalul Județean de Urgență Deva va beneficia de o investiție importantă pentru tratarea pacienților cardiaci critici, în valoare de peste 1 milion de euro, potrivit Președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor
Proiectul „Investiții în infrastructura Spitalului Județean de Urgență Deva care tratează pacienți cardiaci critici” vizează dotarea cu echipamente de ultimă generație pentru tratarea pacienților cu urgențe cardiovasculare majore, care ajung la SJU Deva.
„Spitalul din Deva se poate mândri astăzi cu o Secție Cardiologie la standarde ridicate, datorită unui efort comun al Ministerului Sănătății și al Consiliului Județean Hunedoara. Modernizarea și extinderea secției, relocată într-un spațiu mult mai generos, crearea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC), a Laboratorului de Cardiologie Intervențională, dotat cu un angiograf ultramodern, care permite efectuarea de coronarografii și angioplastii cu implant de stent în regim de urgență, au contribuit la asigurarea unor servicii medicale de top. Pasul firesc este să îmbunătățim și să extindem continuu aceste facilități oferite pacienților cardiaci, prin dotarea cu noi echipamente de diagnostic, monitorizare și suport vital, precum și prin îmbunătățirea infrastructurii digitale, menite să eficientizeze fluxul de date medicale și calitatea serviciilor”, a precizat Laurențiu Nistor, după semnarea contractului de finanțare.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display