Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Sud-Muntenia 2021-2027, a lansat luni, 25 martie 2024, în consultare publică ghidul Sprijin acordat municipiilor şi oraşelor, inclusiv zonelor urbane funcționale ale acestora, din regiunea Sud-Muntenia, pentru investiții în operațiuni de regenerare urbană – proiecte etapizate
I. Sprijin acordat municipiilor reședință de județ, inclusiv zonelor urbane funcționale ale acestora, din regiunea Sud-Muntenia, pentru investiții în operațiuni de regenerare urbană
Solicitanții eligibili în cadrul prezentului apel sunt cei menționați în Lista proiectelor etapizate din perioada de programare 2014-2020, anexată ghidului. Alocarea financiară este de 3.031.430,47 euro.
II. Sprijin acordat municipiilor, altele decât municipiile resedință de județ, și orașelor, inclusiv zonelor urbane funcționale ale acestora, din regiunea Sud-Muntenia, pentru investiții în operațiuni de regenerare urbană
Solicitanții eligibili în cadrul prezentului apel sunt cei menționați în Lista proiectelor etapizate din perioada de programare 2014-2020, anexată ghidului. Alocarea financiară este de 91.399,88 euro.
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul asistenței sociale a fost adoptată de Camera Deputaților.
„Nici un serviciu social nu va mai putea funcționa, nici măcar provizoriu, fără controlul în teren al inspectorilor sociali.
Se consolidează astfel rolul inspectorului social și capacitatea funcțională a Inspecției Sociale.
Totodată, furnizorii de servicii sociale vor fi consiliați gratuit de către reprezentanții ANPIS, astfel încât să cunoască toate obligațiile pe care le au potrivit legislației.
Va fi înființat registrul național electronic de evidență a persoanelor beneficiare de servicii sociale și revizuit registrul electronic unic al serviciilor sociale, astfel inspectorii care fac verificările din teren vor avea, în timp real, toate datele necesare. Pentru prima dată se introduc sancţiuni penale pentru furnizarea de servicii fără licenţă. Amenzile cresc de 5 ori, până la 100.000 de lei", a anunțat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale printr-o postare online.
Poliţiştii sunt mereu în prima linie a misiunii complexe care le revine, cu rol esenţial în menţinerea ordinii publice şi a siguranţei cetăţenilor, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Poliţiei Române.
"Astăzi, în zi sfântă de Buna Vestire, sărbătoarea creştină a dăruirii şi a speranţei, marcăm, ca în fiecare an, şi Ziua Poliţiei Române. Poliţiştilor şi întregului personal al acestei instituţii le revine o misiune extrem de complexă, cu rol esenţial în menţinerea ordinii publice şi a siguranţei cetăţenilor. Sunteţi mereu în prima linie în această misiune. Profesionalismul, dedicarea şi curajul de care aţi dat dovadă în situaţii de multe ori dificile şi lupta pe care o duceţi împotriva infracţionalităţii de orice natură sunt în măsură să inspire încredere în siguranţa comunităţilor în care trăim. Vă doresc sănătate şi succes în activitatea dumneavoastră! La mulţi ani Poliţiei Române!", a afirmat Marcel Ciolacu, luni, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.
Peste 1.000 de puieţi au fost plantaţi, sâmbătă, de voluntari din Şimleu Silvaniei, într-o poiană din apropierea oraşului, în cadrul unei acţiuni organizate de administraţia locală, în parteneriat cu Ocolul Silvic, sub deviza "1.000 de arbori pentru 1.000 de ani".
"Am reuşit să plantăm astăzi peste 1.000 de puieţi în zona Cabanei Vânătorului, pe vârful Măgurii, într-o poiană care era anterior era plină de mărăcini. Peste 100 de voluntari au participat la această acţiune. Este vorba de cetăţeni din Şimleu Silvaniei, care au dovedit astfel că suntem o comunitate. Plantăm pentru noi şi pentru comunitate, aşa cum şi bunicii noştri au făcut în trecut", a declarat primarul din Şimleu Silvaniei, Cristian Lazăr.
Potrivit acestuia, este cel de-al patrulea an în care administraţia locală organizează o astfel de acţiune de plantare de puieţi.
Alexandru Rafila a fost prezent luni la Conferinţa organizată de Colegiul Medicilor Stomatologi din România, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Orale.
"Spitalele din subordinea Primăriei Capitalei au un coordonator în momentul de faţă, se numeşte ASSMB. Am avut foarte multe probleme cu aceste spitale din subordinea Primăriei. Spitalul Colentina funcţionează fără autorizaţie sanitară de funcţionare, a funcţionat două luni de zile. (...) I-a expirat autorizaţia sanitară la sfârşitul anului trecut - în luna ianuarie şi cred că în februarie nu a avut autorizaţia sanitară. Imediat cum am aflat acest lucru am trimis DSP, avem un raport complet al evaluării activităţilor acolo în spitale. Între timp cred că a fost obţinută această autorizaţie. (...) Alte spitale au probleme serioase. (...) Sigur că o reformă a spitalelor din administraţia Bucureşteană este necesară. Este clar că acolo sunt foarte multe lucruri care nu funcţionează", a spus Rafila.
Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat 65 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 774.458.121,60 de lei.
Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează modernizarea drumurilor de interes local și a infrastructurii stradale, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a rețelelor de distribuție a gazelor naturale, amenajarea unor piste pentru bicicliști, precum și a unor poduri, podețe, șanțuri și rigole betonate.
„Aceste proiecte se alătură celorlalte 3.169 deja contractate, în valoare de peste 35,78 miliarde de lei, care vor veni în sprijinul cetățenilor și vor contribui la dezvoltarea comunităților, asigurând accesul la servicii publice de bază, atât în ceea ce privește infrastructura rutieră, cât și rețelele de alimentare cu apă, de canalizare sau de distribuția gazelor naturale!”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.
„Prin consultările publice avute cu locuitorii din zona Liceului Tehnologic "P.S. Aurelian", am analizat ideile și sugestiile exprimate de către aceștia, iar împreună cu reprezentanții direcțiilor din cadrul Primăriei municipiului Slatina am găsit cele mai bune soluții.
Implicarea cetățenilor în procesul decizional aduce transparență și responsabilitate, asigurând faptul că nevoile comunității sunt reflectate în proiectele locale.
Acest dialog activ consolidează coeziunea socială, contribuind la dezvoltarea unei comunități mai prospere și mai unite.”, a subliniat Emil Moț, într-o postare online.
Cosmin Vasile, Președintele Consiliul Județean Dolj: ”Am participat, astăzi, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractului de execuție pentru prima fază a lucrărilor ce se vor efectua la viitoarea unitate medicală, împreună cu premierul Marcel Ciolacu, ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, și primarul municipiului Craiova, Lia Olguta Vasilescu.
Este un moment pe care îl așteptam de ani întregi și pentru care administrația județeană a contribuit încă din faza de concept, atât cu specialiști, cât și cu investițiile necesare.
Acest mega-proiect este menit să revoluționeze imaginea sistemului medical din întreaga regiune Oltenia, fiind dotat cu 807 paturi, 6 centre medicale, ambulatoriu de specialitate, heliport și spații dedicate pentru dezvoltarea profesională a cadrelor medicale. Spitalul Regional de Urgență din Craiova va deveni cel mai important obiectiv de infrastructură sanitară din sud-vestul României, având capacitatea de a trata până la 100.000 de urgențe pe an, iar în ambulatoriu până la 240.000 de pacienți pe an.
Valoarea totală a proiectului este de aproape 3, 7 miliarde de lei, cu finanțare europeană.”
Este vorba despre o automăturătoare de mare capacitate în valoare de peste 1 milion lei cu TVA, achiziţionată în leasing, prin licitaţie, prevăzută cu funcţia de măturat/aspirat şi spălare carosabil cu înaltă presiune.
Potrivit biroului de comunicare, licitaţia a fost demarată din anul 2023, însă din cauza ordonanţei ce prevede unele măsuri fiscal-bugetare, procedura a fost întârziată.
Achiziţiile de acest gen vor continua, modernizarea şi capitalizarea societăţilor aflate în subordinea Consiliului Local reprezentând una dintre priorităţile administraţiei locale.
Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a anunţat că 88 de intersecţii din oraş vor fi monitorizate video pentru a creşte siguranţa traficului rutier.
"Pe lângă noile semafoare, în cele 88 de intersecţii vizate vor apărea camere de supraveghere şi au fost instalate şi primele semne de circulaţie în acest sens. Şi la intrările în oraş vom avea supraveghere video. Sper că astfel vom avea şoferi mai disciplinaţi în trafic, dar vom contribui şi la educarea pietonilor, a bicicliştilor şi în general a tuturor cetăţenilor din oraş", a anunțat hotărât primarul municipiului Bacău pe pagina de socializare.
Error: No articles to display