Liga Aleșilor Locali USR critică dur OUG 90, prin care Guvernul Ciolacu limitează cheltuielile administrațiilor locale. Este un jaf din banii cetățenilor, susțin reprezentanții USR.
Aleșii locali USR consideră că prevederile ordonanței vor bloca proiectele primarilor și vor avea un efect dezastruos asupra atragerii de fonduri europene.
„Ce se întâmplă acum este un jaf din banii cetățenilor pe care primarii îi reprezintă. Cel mai grav efect este acela de înfrânare a procesului de pregătire a proiectelor pe fonduri europene care urmează să fie finanțate din noile linii care s-au deschis sau urmează să se deschidă. Asta în condițiile în care acțiunea intempestivă a guvernului de adoptare a OUG 90 este una care, cel mai probabil, nu își va atinge scopul. Deficitul bugetar nu va scădea suficient de mult încât să respectăm asumările europene. Este o nouă dovadă de acțiune pompieristică din partea guvernului cu urmări pe termen lung”, au transmis aleșii locali USR, în contextul Summitului Autorităților Publice Municipale din România.
Potrivit USR, prevederile OUG 90 afectează grav primăriile și blochează contractele de investiții aflate în desfășurare, absorbția fondurilor europene, procedurile de achiziție publică, proiectele regionale și chiar desfășurarea activităților de zi cu zi.
Deoarece rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 s-a menținut timp de trei zile consecutive sub pragul de 3 cazuri de îmbolnăvire la mia de locuitori în București, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a decis ridicarea mai multor măsuri restrictive.
Astfel, începând de luni, 25 ianuarie, toate restaurantele, barurile, cinematografele, teatrele și sălile de jocuri de noroc își vor relua activitatea, în limita a 30% din capacitate și, bineînțeles, cu condiția să fie respectate toate normele sanitare aflate în vigoare.
De altfel, Prefectul Capitalei a solicitat autorităților să intensifice controalele pentru a fi siguri că agenții economici nu încalcă măsurile. În plus, cetățenii trebuie să dea dovadă în continuare de prudență și responsabilitate.
Două femei au fost surprinse, sâmbătă, de o avalanșă care a avut loc în masivul Bucegi, sub vârful Țigănești. Acestea erau împreună, dar au fost despărțite de alunecarea de zăpadă și nu au mai știut una de cealaltă.
Se pare că au reușit să lanseze apeluri SOS, fiind alertat Salvamontul, dar cu cealaltă, în primă instanță, nu se putea lua legătura.
O echipă de salvamontiști din Râșnov s-a deplasat la locul evenimentului și a ajuns întâi la una dintre femei, a cărei stare părea să fie bună. Era chiar femeia cu care nu se putea lua legătura, a precizat la Digi24 directorul Salvamont România, Sabin Cornoiu.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de PCA Constanţa, procurorii instituţiei au pus miercuri în aplicare două mandate de percheziţii domiciliare, în două locuri situate pe raza localităţii Măcin, judeţul Tulcea.
„În cauză au fost delegaţi poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, Agenţia Protecţia Mediului - Tulcea, Direcţia de Sănătate Publică - Tulcea, pentru stabilirea legalităţii modului cum s-a derulat activitatea de incinerare a ovinelor înecate pe nava eşuată în luna noiembrie 2019 în Portul Midia. În urma activităţilor desfăşurate la faţa locului, s-a stabilit faptul că mare parte dintre deşeurile animale nu au fost distruse prin incinerare, ci au fost îngropate pe un teren viran din localitate”, se menţionează în comunicat.
Garda Națională de Mediu a desfășurat o anchetă în urma numeroaselor reclamații depuse de mai multe persoane din Brăila, cu privire la mirosurile greu de suportat din zonă. Instituția spune că în spatele incineratorului unde trebuiau arse oile înecate în Portul Midia, pe un teren viran neamenajat, au fost descoperite cantități masive de deșeuri de origine animală.
„Este exclus ca în această perioadă să se fi îngropat aceste cadavre. Aceste cadavre de la diverse animale - ovine, suine, bovine, sunt din anii anteriori”, precizează ANSVSA.
Compania Terapia anunţă că, miercuri, vor ajunge în ţară aproximativ 1.125.000 de tablete de Favipiravir, un medicament folosit în tratamentul pacienţilor cu COVID-19."Terapia - o companie Sun Pharma anunţă că la data de 20 ianuarie 2021 vor intra în ţară aproximativ 1.125.000 de tablete de FluGuard (favipiravir), această nouă tranşă de medicament anti COVID-19 fiind cea mai mare cantitate pe care compania a livrat-o până în acest moment. Furnizarea acestei cantităţi importante de FluGuard care va intra în depozitele Alliance Healthcare, vine în completarea celor 770.000 de tablete pe care Terapia le-a adus în ţară, în mai multe tranşe, începând cu luna octombrie 2020. Dozele anterioare au fost distribuite unităţilor spitaliceşi pentru tratarea a peste 10.000 de pacienţi cu forme uşoare şi medii de COVID-19", se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de companie.
Ca parte a eforturilor continue de monitorizare a impactului COVID-19 asupra activităţii anti-doping la nivel mondial, Agenţia Mondială Anti-Doping (WADA) a oferit clarificări sportivilor şi celorlalţi parteneri, cu privire la statutul vaccinurilor împotriva SARS-Cov-2 raportat la Lista Interzisă.
"Având în vedere că vor exista mai multe vaccinuri dezvoltate şi utilizate, este prematur să facem declaraţii definitive privind compoziţia lor; însă, sportivii pot fi încrezători că WADA va continua să monitorizeze toate informaţiile disponibile şi îi va consilia, atât pe ei cât şi pe alţi membrii ai comunităţii anti-doping, în cazul în care vreun ingredient al vreunui vaccin ar ridica probleme.Sănătatea sportivilor este cea mai importantă preocupare a WADA pe perioada acestei pandemii, iar aceştia pot fi asiguraţi că, în eventualitatea puţin probabilă în care un vaccin ar cauza o încălcare a reglementărilor anti-doping conform Codului Mondial Anti-Doping, supravegherea de către WADA a oricărei gestionări ulterioare a rezultatelor va garanta că vaccinurile şi principiile anti-doping nu intră în conflict. Pentru a fi mai clari, în ciuda noutăţii acestor vaccinuri, nu există niciun motiv să credem că astfel de vaccinuri ar contraveni reglementărilor anti-doping", se arată în comunicatul Agenţiei Naţionale Antidoping, conform news.ro.
O echipă de pompieri din Bârlad a reușit să elibereze duminică patru lebede blocate într-o zonă cu gheaţă a lacului de agrement Prodana, transmite Monitorul de Vaslui. Se pare că cei șapte pompieri au spart gheața până în apropiere lebedelor, până când păsările au putut să își ia zborul.
Lacul de agrement Prodana are aproximativ nouă hectare și este situat în sudul orașului Bârlad.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a raportat sâmbătă 13 reacţii adverse "de intensitate scăzută spre moderat", respectiv durere la locul administrării, mialgii sau subfebrilităţi, după vaccinarea a peste 4.000 de persoane din rândul cadrelor medicale şi personal angajat în spitalele din judeţ.
Astfel: "Din totalul dozelor administrate până în prezent, s-a înregistrat un număr neglijabil de reacţii adverse, respectiv,13 reacţii de intensitate scăzută spre moderată, exemplu: durere la locul administrării, mialgii, subfebrilităţi", a precizat sâmbătă purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu.
Prefectura Timiş a informat sâmbătă că rata de infectare în Timişoara a crescut în ultimele 24 de ore la 5,16 la mia de locuitori, de la 4,68 - raportat în ziua precedentă.
Zeci de gospodării şi case au fost inundate, iar un bărbat a fost luat de ape în timp ce încerca să traverseze un pârâu învolburat. Circulația a fost blocată marți noapte pe Valea Oltului. Au căzut pietre de pe versanţi şi toată noaptea s-a circulat pe un singur sens, iar la 5:30 dimineaţa, timp de o oră, drumul a fost blocat de tot.
Probleme au fost în zonă şi pe calea ferată. Din cauza aluviunilor căzute de pe versant locomotiva și primul vagon al unui tren al CFR Călători, care cicula pe ruta Râmnicu Vâlcea – Călimănești – Sibiu a ieșit de pe șină. Nimeni nu a fost rănit, iar pasagerii au fost transportați cu microbuzele între Călimănești și Lotru.
În oraşul Brezoi, alarma s-a dat azi-noapte. Apele au început să curgă şuvoiae de pe versanţi şi să acopere şoselele. Au venit cu putere atât de mare, încât au rupt şi un gard. În unele curţi, apa a depăşit jumătate de metru la prima oră a zilei.
Acum, hidrologii anunță un cod portocaliu valabil până miercuri la ora 12:00 și un cod galben valabil până la ora 16:00, pentru râurile din sudul și vestul țării. Ploile nu se vor opri însă nici în zilele următoare, scrie digi24.ro.
Alertă de răpire în Capitală, luni seară. În cartierul Ferentari din Capitală, un cetățean a observat cum mai mulți indivizi bagă în portbagajul unei mașini niște copii.
Astfel, a fost efectuat un apel la 112 și, pe baza unei descrieri, oamenii legii au depistat autoturismul în trafic. Polițiștii au percheziționat mașina și au găsit doi minori, de 13 și 14 ani, în portbagaj. Minorii se aflau în portbagaj însă pentru că în autoturism erau deja cinci persoane, iar ei nu mai aveau loc, transmite România TV.
Se pare că rudele au ales să-i bage în portbagaj pentru a rezolva „problema spațiului.”
Error: No articles to display