Ionut Tomescu

Partidul REPER a transmisă prin intermediul unui comunicat de presă că „în mod ferm condamnă situația dezastruoasă de la TAROM, considerând-o consecința directă a incompetenței și clientelismului promovate de coaliția PSD-PNL în gestionarea companiilor de stat”.

„Ceea ce vedem astăzi la TAROM este rezultatul unui management dezastruos și al deciziilor eronate luate de coaliția PSD-PNL. Este revoltător să constatăm că, după ani de zile în care au transformat TAROM într-un cuib de nepotism și ineficiență, acum vin cu soluții simpliste și populiste. PSD, ca lider al coaliției, poartă principala vină pentru situația actuală. Dar nu putem ignora complicitatea PNL, care, din poziția de partener de guvernare, a acceptat și a perpetuat practicile nocive ale PSD. Este dezamăgitor să vedem cum un partid care se pretinde liberal a abandonat principiile economiei de piață și ale managementului eficient în favoarea menținerii puterii cu orice preț. Declarațiile recente ale ministrului Grindeanu sunt o încercare patetică de a arunca vina pe angajați, când de fapt întreaga coaliție de guvernare este responsabilă pentru haosul creat. Este ironic să auzi despre 'eliminarea haosului' de la cei care l-au instituit și perpetuat", a declarat Dragoș Pîslaru, copreședinte REPER.

REPER subliniază că „sub guvernarea coaliției PSD-PNL, TAROM a continuat să fie un focar de clientelism politic, cu angajări netransparente și contracte păguboase”. Partidul consideră „inacceptabil ca o companie strategică precum TAROM să rămână o povară pentru bugetul de stat, acumulând pierderi an după an”.
„Cerem coaliției PSD-PNL să își asume responsabilitatea pentru dezastrul creat la TAROM și să permită implementarea unui plan real de redresare. Acest plan trebuie să includă:
* Depolitizarea completă a managementului, inclusiv a consiliului de administrație, și numirea unei echipe de profesioniști prin concurs transparent.
* Modernizarea urgentă a flotei pentru a reduce costurile de operare și a crește eficiența.
* Optimizarea rutelor și a programului de zbor în funcție de cererea reală de piață.
* Îmbunătățirea calității serviciilor pentru a redeveni competitivi.
* Renegocierea contractelor colective de muncă pentru a alinia salariile la performanța economică a companiei”. - Ramona Strugariu, copreședintă a partidului REPER.

România și Arabia Saudită au semnat un memorandum în domeniul agriculturii. Documentul a fost semnat la Riad, de miniștrii Agriculturii din cele două țări. Arabia Saudită este o piață de desfacere pentru cerealele românești și va deveni și o piață de desfacere pentru produsele din fermele noastre, a transmis ministrul Florin Barbu.

Ministrul Florin Barbu a spus că în 2023, exportul de cereale în Arabia Saudită a crescut considerabil, datorită discuțiilor avute cu oficialii din regat.
„Memorandumul de Înțelegere semnat, la Riad, cu omologul meu din Regatul Arabiei Saudite este un alt pas important pentru consolidarea relațiilor comerciale și între cele doua țări în domeniul agriculturii, în special în sectorul vegetal, zootehnie- creșterea bovinelor, ovinelor și caprinelor, dar și utilizarea de tehnologii moderne în domeniul agriculturii. Schimburile comerciale vor crește semnificativ, în următoarea perioadă, mai ales că partea Saudită este interesată de cereale românești, de sectorul ovin, dar și de furajele pe care le procesăm în România. Voi purta discuții cu asociațiile de profil din România care au posibilitatea să intre în dialog cu partea Saudită datorită acestui memorandum”, a transmis Florin Barbu.

Ministrul român a mai anunțat că „din 2019, nu a mai existat un acord la nivel guvernamental cu Regatul Arabiei Saudite, dar în urma eforturilor diplomatice și a interesului Guvernului pentru reluarea schimburilor comerciale cu Arabia Saudită, am reușit să creăm punți de dialog și export de produse și să susținem afacerile românești din domeniul agriculturii și zootehniei”.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că pe ultimii kilometri ai Lotului 1 Glina-Vidra al A0 Sud se va deschide circulația în luna iulie.

Ca urmare, se va putea circula la profil de autostradă de la intersecția cu DN6 până la A2 și mai departe spre Constanța, pe o lungime totală de peste 236 de km (lungimea Loturilor 1 și 2 ale A0 Sud: 33,23 km la care se adaugă lungimea A2: 202,8 km), a transmis Sorin Grindeanu chiar de pe șantierul autostrăzii.

Pe Lotul 3 (Afumați – Pantelimon) al A0 Nord avansul este destul de bun pe primii kilometri, a mai spus ministrul Transporturilor.

„Constructorul chinez a ajuns la un stadiu fizic de 10% pe întregul șantier, iar la nodul rutier cu DN2 este la un stadiu fizic de peste 18%. Termenul contractual pentru finalizarea întregului lot (8,6 km) este anul 2025. Am stabilit să insiste anul acesta pe sectorul de 2,3 km care va asigura descărcarea traficului rutier în DN2. Dacă se menține ritmul, la sfârșitul acestui an (2024), vom putea da în circulație încă 11 km! Astfel, se va circula la profil de autostradă între intersecțiile cu DN1, A3 și DN2, pe o lungime totală de 21 de km”, a adăugat Grindeanu.

Întârzieri sunt pe lotul Bragadiru-Joița unde lucrarea este făcută de un constructor grec.
„Din păcate, constructorul grec de pe Lotul 3 (Bragadiru-Joița) A0 Sud nu a accelerat ritmul așa cum a promis. Aici, antreprenorul a decalat deja termenul din august în septembrie 2024. Însă, pentru a recupera întârzierile și pentru a respecta noul termen, constructorul trebuie să înceapă urgent să lucreze în șantier în mai multe schimburi”, a precizat ministrul Sorin Grindeanu.

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 9-11 iulie, la Summitul NATO de la Washington. În cadrul evenimentului, se vor adopta decizii importante cu privire la consolidarea sprijinului pe termen lung pentru Ucraina.

Anunțul a fost făcut de Administrația Prezidențială.
„Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 9-11 iulie 2024, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Summitul din 2024 este unul aniversar, marcând 75 de ani de la înființarea NATO, cea mai puternică alianță politico-militară din istorie, care a dovedit inclusiv în perioada dificilă de la declanșarea războiului împotriva Ucrainei că unitatea, solidaritatea și hotărârea Aliaților reprezintă principalele sale avantaje strategice. De asemenea, țara noastră marchează în acest an două decenii de la aderarea la NATO, apartenență care a adus cetățenilor români cele mai solide garanții de securitate din istorie. România este un aliat puternic și responsabil, un furnizor relevant de securitate și stabilitate în regiunea Mării Negre și dincolo de aceasta. În acest context, Președintele Klaus Iohannis va evidenția la Washington că apartenența la NATO este unul dintre fundamentele solide ale dezvoltării României democratice, profund angajate în arhitectura de securitate europeană și cea euroatlantică”, a anunțat administrația.

În cadrul Summitului, liderii vor adopta decizii importante cu privire la consolidarea sprijinului pe termen lung pentru Ucraina, oferind mai multă predictibilitate acestuia. Totodată, liderii Aliați vor agrea asupra întăririi și a modernizării pe mai departe a posturii de descurajare și apărare colective.

Programul Summitului va include trei reuniuni la cel mai înalt nivel ale Consiliului Nord-Atlantic, inclusiv în formate cu Ucraina, Uniunea Europeană și partenerii NATO din Indo-Pacific, precum și un eveniment aniversar. De asemenea, vor fi adoptate mai multe documente oficiale, printre care Declarația Summitului și o Declarație a Consiliului NATO-Ucraina.

S-au împlinit 5 ani de la intrarea în vigoare a Codului Administrativ, aprobat prin Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019. Instrumentul a corelat și armonizat 16 acte normative, reducând riscul de interpretare/aplicare neunitară, eliminând norme desuete/contradictorii sau paralelisme și definind clar conceptele de bază pentru administrația publică.

Acesta este rezultatul unui amplu proces de consultare și dezbatere atât cu personal tehnic de specialitate din instituțiile și autoritățile publice, cât și cu reprezentanți ai structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, ai mediului academic sau ONG-urilor de profil. Totodată, prevederile Codului Administrativ au fost corelate și cu tendințele europene în materie, punând accentul pe codificare, armonizare și simplificare.
Astfel, actul normativ:
· reglementează modul de organizare și funcționare al administrației publice centrale și locale, relațiile dintre instituțiile publice, precum și dintre acestea și cetățean/mediul de afaceri;
· facilitează imparțialitatea și stabilitatea autorităților administrației publice de la nivel local, prin soluțiile cu privire la validarea mandatelor consilierilor locali/județeni, la cele referitoare la condițiile de dizolvare a consiliilor locale/județene sau a celor de încetare a mandatelor consilierilor și deblocarea luării deciziilor la nivel local;
· crește transparența cu privire la deciziile autorităților publice locale;
· permite alocarea unor surse suplimentare de venit autorităților administrației publice locale;
· contribuie la simplificarea și debirocratizarea inter și intra-instituțională;
· securizează și conservă proprietatea publică și privată a statului și a unităților administrativ-teritoriale;
· pune bazele asigurării evidenței unitare a personalului din sectorul public;
· introduce măsuri pentru profesionalizarea resurselor umane.
”Ca om de administrație, consider că acest instrument este extrem de important și util pentru buna desfășurare a actului administrativ, asigurând în mod transparent accesul cetățenilor la servicii publice de calitate și îndeplinind, totodată, cerințele europene ale procesului de bună guvernare la nivelul autorităților administrației publice”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

În perioada 08.07-09.08.2024, pentru executarea lucrărilor de defrișare a versantului aflat în zona de protecție a DN7, pe sectorul cuprins între km 242+600 și km 250+000 se va institui măsura de închidere a circulației rutiere zilnic în intervalul orar 06:00 – 20:00, aceasta urmând a se desfășura pe următoarele rute ocolitoare:
 
Variante propuse pentru autovehiculele cu MTMA > 7,5 tone aflate în tranzit:
• Pentru relația București – Veștem (Sibiu) și retur:
București → A3 → Ploiești → DN1A → Brașov → DN 1 → Veștem – intersecție cu DN 7
• Pentru relația Pitești – Brașov și retur:
Pitești → DN73 – A3 → Râșnov → Brașov
• Pentru relația București – A1 Simeria (precum și zonele de vest, centru și nord ale țării) și retur:
București → A1 → Pitești → DN7 → Râmnicu Vâlcea → DN67 → Târgu Jiu → DN66 → Simeria → Nod Rutier Simeria A1
 
Totodată pentru această relație sunt propuse și următoarele variante alternative:
București → A1 → Pitești → DN65 – DEx12 → Craiova → DN6 → Filiași → DN66 → Târgu Jiu → DN66 → Simeria → Nod Rutier Simeria A1
București → A1 → Pitești → DN65 – DEx12 → Craiova → DN6 → Dr. Tr. Severin → DN6 → Lugoj → A6 → Nod Rutier Lugoj A1
București → DN6 → Alexandria → DN6 → Craiova → DN6 → Filiași → DN66 → Târgu Jiu → DN66 → Simeria → Nod Rutier Simeria A1
București → DN6 → Alexandria → DN6 → Craiova → DN6 → Dr. Tr. Severin → DN6 → Lugoj → A6 → Nod Rutier Lugoj A1
 
Circulația vehiculelor rutiere între Râmnicu Vâlcea și punctul de lucru de la km 242 + 600, precum și între Sibiu/Boița și punctul de lucru de la km. 250 + 000 se va desfășura pe DN7 conform reglementărilor legale în vigoare.
 
Pentru autovehiculele cu MTMA < 7,5 tone pot fi utilizate ca variante de ocolire drumurile naționale și județene din proximitatea sectorului închis circulației pe DN7.
În intervalele orare 7:30 – 8:00 și 16:30 –17:00 executantul lucrărilor va ridica temporar măsura de închidere a traficului, pentru a permite tranzitarea sectorului de drum de către riveranii care lucrează în localitățile din proximitatea acestuia.
 
Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariției oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanților la trafic sau a personalului implicat în desfășurarea lucrărilor.
 
Pe perioada instituirii închiderii circulaţiei pe sectorul de drum menţionat mai sus, va fi permisă circulaţia autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară precizate la art.32 alin 2 lit. a) şi b) din OUG
195/2002, precum și a autovehiculelor speciale de transport pacienți.
Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariției oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanților la trafic sau a personalului implicat în desfășurarea lucrărilor.
 
Concomitent, au fost demarate acțiuni pentru:
- ridicarea restricțiilor de circulație în perioada marți – joi pentru autovehiculele cu MTMA > 7,5 t instituite prin Ordinul comun MTI/ MAI nr. 647/127 din 2016 pe sectorul DN1 Centura Ploiești – Brașov;
- permiterea accesului pe DN10 Buzău – Brașov a autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de până la 30 t.
 
De asemenea, au fost luate măsuri astfel încât pe variantele recomandate și propuse, în toată această perioadă să nu fie instituite alte restricții de circulație ce ar putea afectă fluența și siguranța circulației, iar acolo unde există acestea să fie ridicate în cel mai scurt timp posibil (așa cum este cazul restricției de circulație instituite pentru reabilitarea podului situat pe DN1 km 194+400 în zona localității Vlădeni, unde circulația se desfășoară semaforizat și cu piloți de trafic pe o singură bandă în dublu sens).
 
Lucrările ce se efectuează în acest moment urmează a fi finalizate în aproximativ 2 săptămâni, continuarea lor fiind reluată după ridicarea restricțiilor de pe DN7.
 
Rugăm participanții la trafic să urmărească indicatoarele rutiere din această zonă, și să utilizeze și variantele de traseu propuse pe următoarele relații:
- Făgăraș →DN1 → Șercaia → DN73A → Brașov și retur
- Făgăraș →DN1 → Șercaia → DN1S → Hoghiz → DN13 → Brașov și retur
 
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar construcția autostrăzii Sibiu – Pitești este extrem de importantă, nu doar pentru România, ci și pentru economia europeană. Autostrada Sibiu – Pitești este deosebit de relevantă pentru desfășurarea traficului pe Coridorul IV Pan European, deoarece asigură la nivel funcțional o traversare de la Vest la Est a teritoriului național. De asemenea, este și prima legătură cu rețeaua rutieră europeană care traversează Munții Carpați, conectând Transilvania și Muntenia printr-o rețea rutieră modernă care va asigura circulația în condiții de siguranță. Mai mult, trebuie conștientizat că defrișările cu circulația deschisă ar reprezenta un real pericol pentru siguranța traficului și pentru integritatea fizică a celor care ar tranzita zona unde se desfășoară lucrările”, a transmis CNAIR. 

Sebastian Burduja a convocat o întâlnire de lucru cu ANRE, Transelectrica, OPCOM și asociațiile producătorilor, distribuitorilor și furnizorilor din energie pentru a analiza situația din Piața de Echilibrare și soluțiile posibile, după ce s-au înregistrat creșteri ale prețurilor energiei electrice.

„În contextul recentelor creșteri ale prețurilor energiei electrice pe Piața de Echilibrare, am sesizat un fenomen care trebuie analizat cu celeritate pentru a preveni destabilizarea pieței. Luăm măsuri imediate pentrua ne asigura că orice conjuncturi sau comportamente ce pot afecta negativ consumatorii finali sunt gestionate eficient. Este esențial să menținem o piață sănătoasă, caracterizată de echilibru și stabilitate pe întregul lanț energetic”, a transmis Burduja.
 
Conform mecanismului actual de protejare a consumatorilor, „volatilitatea prețurilor nu afectează facturile, prețurile fiind plafonate până la 31 martie 2025. Pe termen scurt, am solicitat partenerilor de dialog să prezinte soluții pentru menținerea unui cadru stabil. Pe termen mediu și lung, accelerăm investițiile în capacități de producere și stocare a energiei”.
 
„Avem deja pe drumul cel bun proiectul Tarnița - Lăpuștești și am atras miliarde de euro pentru investiții în centrale pe gaz și capacități de stocare. Aceste investiții vor crea un cadru energetic sustenabil și cu prețuri corecte. În prezent, identificăm soluții complementare necesare pentru a asigura flexibilitatea sistemului. Un exemplu al importanței proiectelor mari pentru România este proiectul HVDC pentru infrastructura onshore, care va îmbunătăți transmisia de energie între estul și vestul țării și va facilita exportul de energie către UE. Proiectul implică un consorțiu de parteneri internaționali și naționali și este programat să înceapă achizițiile în 2025, cu o dată estimată de punere în funcțiune în 2033. De altfel, am avut tot astăzi o întâlnire exploratorie cu reprezentanții consorțiului format din Transelectrica S.A., Abu Dhabi National Energy Company PJSC (TAQA), Meridiam SAS, Electrogrup Infrastructure SA (E-INFRA) și Fluor Transworld. Acest consorțiu, care reunește expertiza națională și internațională în domeniul energiei și infrastructurii, joacă un rol esențial în dezvoltarea proiectului HVDC pentru infrastructura onshore din România. Întâlnirea a avut drept scop discutarea progresului și coordonarea eforturilor pentru implementarea acestui proiect strategic, ce va îmbunătăți semnificativ transmisia de energie între estul și vestul țării, facilitând în același timp exportul de energie către Uniunea Europeană”,a  precizat Burduja.

Premierul Marcel Ciolacu anunță că academiile de fotbal publice sau private vor primi finanțare de la bugetul de stat. Banii vor fi alocați doar pentru copii și juniori. „Pentru fiecare leu cheltuit de FRF sau cluburi, statul român va aloca, de asemenea, un leu”, a explicat prim-ministrul.

Decizia a fost influențată de evoluția naționalei de fotbal de la EURO 2024.
„Cred că după performanța fotbaliștilor noștri la EURO 2024, care a declanșat pentru noi toți emoție și mândrie națională, trebuie să facem pași concreți ca să asigurăm naționalei o resursă constantă de tineri valoroși. De aceea, aprobăm un memorandum prin care finanțăm de la bugetul de stat academiile de fotbal publice sau private, pe baza clasificării făcute de Federația Română de Fotbal”, a anunța,t joi, Marcel Ciolacu.

„Pentru fiecare leu cheltuit de FRF sau cluburi, statul român va aloca un leu, a mai spus premierul. Modeul va fi cel al academiei lui Gheorghe Hagi.
„Singura condiție este ca destinația exclusivă a finanțării să fie pentru copii si juniori. Cred că acesta este traseul corect; este un model de succes pus în practică de Gică Hagi și Gică Popescu la Academia de la Constanța. Actuala națională are mulți jucători crescuți acolo, trebuie să recunoaștem asta, să ne înclinăm în fața lui Hagi și să multiplicăm acest exemplu la nivel național”, a precizat Marcel Ciolacu.

Reprezentanții AUR susțin că PSD și PNL au comasat alegerile locale cu cele europarlamentare de frica AUR și a lui George Simion. În plus, ei cred că guvernanții modifică din nou datele alegerilor, tot de frica lor față de George Simion.

Acuzațiile apar într-un comunicat AUR.

„PSD și PNL au comasat alegerile locale cu cele europarlamentare de frica AUR și a lui George Simion. Scopul: AUR să nu câștige alegerile europarlamentare. Acum, după ce în luna februarie au schimbat calendarul electoral, vin și modifică din nou datele alegerilor, tot de frica lor față de George Simion și AUR. Decizia coaliției de astăzi nu este o surpriză. Ea era ușor de anticipat după consultările de ochii lumii pe care le-a făcut Marcel Ciolacu la început de săptămână. Acestea au arătat un premier slab, un premier care nu e propriul său stăpân, care, în realitate, nu conduce propriul Guvern și nici nu are vreun cuvânt de spus în coaliția din care face parte”, scrie în documentul AUR.

Alegerile pe 1 decembrie reprezintă o lipsă de respect față de o zi simbol pentru poporul român, mai susține AUR.

„Marcel Ciolacu spunea în luna mai 2023 că nu se pot comasa alegerile locale cu cele europarlamentare pentru că nu este constituțional, dar totuși a făcut-o. În luna februarie 2024, Marcel Ciolacu anunța că PSD și PNL au decis ca alegerile prezidențiale să fie în luna septembrie 2024. Nici de această dată nu s-a ținut de cuvânt. Ceea ce înțelegem din toată această mișcare a PSD și PNL este că Marcel Ciolacu a fost păcălit să facă alegeri comasate în Iunie pentru a salva PNL, iar acum a fost păcălit din nou să mute alegerile prezidențiale în lunile noiembrie și decembrie, astfel încât să îi dea generalului Ciucă un răgaz de trei luni pentru a încerca să se califice pentru turul 2. Ceea ce trebuie, însă, observat este că, în tot acest joc politic al PSD și PNL, Ziua Națională a picat la mijloc. În loc să celebrăm România, Unirea, românismul, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă îi cheamă pe români la vot. Este o lipsă de respect față de o zi simbol pentru poporul român”, mai scrie în comunicat.

Coaliția de guvernare a decis joi datele alegerilor prezidențiale și parlamentare. Astfel, primul tur al prezidențialelor va avea loc pe 24 noiembrie, turul doi vas fi pe 8 decembrie, iar alegerile parlamentare vor fi organizate pe 1 decembrie.

După săptămâni întregi de discuții aprinse, colaiția de guvernare a decis asupra calendarului electoral pentru alegerile prezidentiale si parlamentare.
„Astfel, ținând cont și de opiniile exprimate de celelalte formațiuni politice, reprezentanții Coaliției au fost în consens în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale, dupa cum urmează: primul tur în data de 24 noiembrie, al doilea tur în data de 8 decembrie”, potrivit unui comunicat de presă.

De asemenea, liderii coaliției s-au înțeles asupra organizării alegerilor parlamentare pe 1 decembrie.