Direcția de Asistență și Protecție Socială au depus documentația pentru obținerea autorizației de construire a două centre sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități
Vor fi construite de la zero, fiind primele centre de acest fel din Tulcea, pe strada Spitalului, în zona bloc ANL Cocor – Ambulanță. O investiție de peste 1,5 milioane euro, finanțată din fonduri europene nerambursabile atrase de Primăria Municipiului Tulcea prin Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea
Cele două proiecte vor respecta întocmai soluțiile propuse de arhitecți (foto). Termenul de finalizare al construcțiilor este luna noiembrie a anului 2025. Proiectele au obținut finanțare prin P.N.R.R. în decursul anului 2023.v

Premierul Marcel Ciolacu susține că majorarea bugetului Apărării la 3% din PIB încă nu reprezintă o necesitate. Șeful Guvernului a mai spus că viitorul premier ar trebui să prezinte „un buget multianual, pe toți cei patru ani, pe sistemul bugetului Comisiei Europene”.

„Încă nu este o necesitate. Cred că prioritatea numărul 1 pentru România în acest moment este de a acoperi investițiile în infrastructură prin fondurile europene și prin PNRR. De asemenea, ați văzut o nouă abordare și cu un împrumut direct de la Guvernul Statelor Unite și după gestul făcut de România cu donația unui sistem Patriot, multe state au venit deja în ajutorul României pentru a acoperi suma respectivă. Cred că e și acoperită în acest moment. Deci am ieșit cumva din acel cerc și avem o abordare mult mai bună”, a explicat Marcel Ciolacu.

Orice modificare a bugetului trebuie să fie stabilită de următorul premier, a mai spus Ciolacu.

„Sunt ferm convins că viitorul prim-ministru va vedea..., va da viziunea domniei sale. Ce îmi doresc eu de la viitorul prim-ministru este să avem un buget multianual, pe toți cei patru ani, pe sistemul bugetului Comisiei Europene”, a precizat Ciolacu.

România este prima țară din lume care introduce participarea copiilor în procesul decizional. În această săptămână, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul legislativ pentru completarea Legii nr.272/2004 privind protecția şi promovarea drepturilor copilului. Proiectul asigură participarea copiilor la deciziile care îi privesc, la nivel local și central.

Legea va permite participarea copiilor în procesele decizionale la nivelul administrației publice centrale şi locale. De asemenea, va asigura un cadru legal prin care vocea copiilor să fie auzită şi luată în considerare în formularea politicilor şi deciziilor care îi afectează direct. România devine astfel prima țară din lume care reglementează, la nivel de legislație primară, participarea copiilor în procesul decizional.

„Adoptarea acestui proiect de lege este un pas major către o Românie în care fiecare voce contează, indiferent de vârstă. Copiii sunt nu doar beneficiarii deciziilor noastre de astăzi, ci şi viitorii lideri ai țării. Prin această lege, le oferim posibilitatea de a-şi exprima opiniile, de a învăța despre responsabilitatea civică şi de a se implica activ în viața comunităților din care fac parte”, a declarat ministrul Natalia-Elena Intotero.

Principalele obiective ale legii includ consultări anuale cu copiii, astfel că instituțiile publice centrale şi locale vor organiza cel puțin o sesiune de consultări anuale cu copiii, asigurând astfel un dialog deschis şi protejat pe teme de interes pentru aceştia, includ, de asemenea, o comunicare accesibilă, iar în acest sens, instituțiile vor publica, într-un limbaj prietenos şi adaptat copiilor, informații despre activitățile şi obiectivele lor, promovând astfel transparența şi facilitând participarea informată a copiilor în viața publică.

Un alt obiectiv este implicarea activă a copiilor în deciziile care îi privesc: Legea creează un mecanism prin care opiniile copiilor sunt integrate în procesul decizional, contribuind astfel la formarea unor cetățeni implicați civic şi responsabili.

Legea se aliniază cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi Convenția ONU privind drepturile copilului, recunoscând dreptul copiilor de a-şi exprima liber opiniile şi de a avea un rol activ în deciziile care îi afectează.
Proiectul îşi va continua parcursul natural, mergând spre promulgare la Preşedintele României, iar ulterior Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului şi Adopție, alături de principalii parteneri, va elabora metodologia de aplicare.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că joi se deschide circulației un sector din Autostrada Moldovei. Este vorba despre primii 11 kilometri din drumul modern. „Este pentru prima dată când se face dreptate în Moldova”, a comentat Marcel Ciolacu.

Șeful Guvernului a inspectat șantierul autostrăzii care va străbate Moldova.

„De joi se vor deschide primii 11 kilometri din Autostrada Moldovei”, a anunțat Marcel Ciolacu.

El a mai dezvăluit că săptămâna viitoare vor fi inaugurați următorii 36 de km. Apoi vor urma loturile 1, 2 și 3 astfel încât până la sfârșitul anului să se poată circula pe 130 de kilometri.

„Este pentru prima oară când se face dreptate în Moldova după 30 de ani. În sfârșit vorbim de investiții evidente atât în infrastructură, cât și în învățământul dual”, a fost concluzia lui Ciolacu.
Premierul a mai arătat că autostrada va genera investiții și prosperitate în Moldova.

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi și vineri, la cel de-al cincilea Summit al Comunității Politice Europene (CPE) şi la reuniunea informală a Consiliului European. Ambele evenimente se vor desfășura la Budapesta, în Ungaria.

„Comunitatea Politică Europeană reprezintă un format de tip interguvernamental de dialog politic între statele europene, cu scopul cooperării pe teme de interes comun, în vederea consolidării securității şi stabilității pe continentul european. Summitul CPE de la Budapesta va cuprinde o sesiune plenară, în care discuțiile se vor concentra pe provocările de securitate la adresa Europei, cu accent pe situația din Ucraina, și mese rotunde în cadrul cărora liderii vor aborda teme specifice de interes comun, precum migrația și securitatea economică”, a anunțat Administrația Prezidențială.

Cu această ocazie, Klaus Iohannis va reitera necesitatea unei poziții unite și ferme a liderilor în ceea ce priveşte situația de securitate din regiune, precum şi continuarea sprijinului pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei, în contextul războiului de agresiune al Rusiei.

„De asemenea, președintele României va participa la masa rotundă în care se vor dezbate aspecte legate de migrație. Cu acest prilej, președintele Klaus Iohannis va pleda pentru identificarea de soluții la nivel european în domeniul gestionării migrației ilegale, pe termen scurt, dar şi printr-o abordare mai cuprinzătoare pe termen lung, care să permită o mai mare coeziune și eficiență la nivel european în abordarea acestui fenomen. Reuniunea informală a Consiliului European, găzduită la Budapesta de Președinția ungară a Consiliului Uniunii Europene, are în vedere o dezbatere aprofundată cu privire la competitivitatea europeană, o temă prioritară pe agenda UE din următorii ani. Liderii UE au ca obiectiv adoptarea Declarației politice privind un Nou Pact European pentru Competitivitate, care să ghideze activitatea instituțiilor europene în domeniu, având în vedere urgența de a acționa decisiv la nivelul UE în abordarea provocărilor actuale. În cadrul dezbaterilor, Președintele României va sublinia rolul major al coeziunii și al convergenței, ca instrumente de realizare a obiectivelor de competitivitate ale Uniunii. Președintele Klaus Iohannis va pleda, de asemenea, pentru eliminarea tuturor barierelor de pe Piața Unică și pentru asigurarea deplină a libertății de circulație pe toate componentele sale”, a precizat Administrația Prezidențială.

Românii care intenționează să călătorească în Italia trebuie să își ia măsuri pentru că este grevă în transportul public, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) care a emis o atenționare de călătorie.

MAE îi informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Italia că vineri, în 8 noiembrie, va fi organizată o grevă la nivel național în transportul public local, cu o durată de 24 ore.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web https://scioperi.mit.gov.it/mit2/public/scioperi, https://roma.mae.ro/, https://cgroma.mae.ro, https://www.mae.ro/.
Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență au la dispoziție mai multe linii telefonice de urgență în funcție de regiunea în care se află.

Președintele Consiliului Județean Maramureș a participat la ceremonia de constituire a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare.

În cadrul evenimentului care a marcat un moment extrem de important pentru viitorul comunității, Gabriel Zetea și-a reafirmat angajamentul pentru o colaborare strânsă între administrația județeană și cea municipală: „Consiliul Județean și Primăria Baia Mare sunt acum unite într-un parteneriat solid, iar eu și primarul Doru Dăncuș suntem gata să lucrăm cu determinare pentru binele tuturor băimărenilor și maramureșenilor."

Acesta a transmis, de asemenea, felicitări tuturor consilierilor locali care au depus jurământul, urându-le succes și înțelepciune în exercitarea noii demnități.

Luna noiembrie la Filarmonica “Dinu Lipatti” aduce un program bogat menit să încânte publicul meloman. Seară de seară, în cele două concerte camerale, trei concerte simfonice, un concert vocal-simfonic și un eveniment special organizat de Ziua Națională a României, participanții vor avea parte de o călătorie muzicală de excepție în județul Satu Mare.

În acest sens, Gabriel Lazany a avut o întâlnire cu reprezentanții sectorului HoReCa, alături de Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud” și Asociația de Promovare a Turismului „Turist în Bistrița-Năsăud”.

S-a discutat despre viitorul zonei pietonale și despre modul în care se poate transforma această zonă „frumos și coerent, astfel încât să devină un punct de atracție continuu pentru bistrițeni”.

„Viziunea noastră este să transformăm centrul istoric într-un loc pe care bistrițenii să-l redescopere, cu un calendar de evenimente care să anime zona și să-i scoată din case în fiecare lună. Pregătim deja centrul pentru Sărbătorile de iarnă, alături de un nou regulament ce va asigura aprovizionarea și gestionarea deșeurilor într-un mod organizat, pentru a oferi tuturor un spațiu curat și plăcut”, după cum a anunțat primarul Bistriței.

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a ironizat PNL susținând că liberalii și-au prezentat oferta educațională „într-o cârciumă”, unde cu o seară înainte cântase Tzancă Uraganu. Tudose mai spune că programul economic ar putea fi prezentat „la popotă”.

Mesajul ironic a fost prezentat pe rețelele de socializare.

„Aseară, PNL-u’ și-a prezentat programul/ oferta educațională. Locul ales: o berărie. Celebră, ce-i drept.. dar…. Cu o seară înainte a fost spectacol cu Tzancă Uraganu… Azi este stand up comedy. Când ai ministerele Culturii și Educației, ai la dispoziție toate aulele și teatrele din București, ai la îndemână sute de locații și tu alegi o berărie…. e clar că ceva nu e în regulă! Oare cum s-a desfășurat ,,ședința” în care a fost decisă locația?!? Cam care au fost argumentele prezentării ofertei educaționale în cârciumă? Ăsta vrea să fie Președinte”, a scris Mihai Tudose.

Liderul PSD a mai spus că așteaptă „cu nerăbdare” prezentarea programului economic, care, este posibil să fie „la popotă”.