Bugetul pe anul 2024 nu a reușit să treacă după ce au fost 17 voturi „pentru”, 23 de abțineri și un vot „împotrivă”. Primarul Nicușor Dan a încercat să-i convingă pe consilieri să-i voteze propunerea.
„M-am întâlnit cu instituțiile cu bugete mai mari, cum sunt Administrația Străzilor, Spitalelor, ALPAB, consolidarea clădirilor cu risc seismic, care mi-au spus că o diminuare a bugetului lor le-ar perturba activitatea”, a declarat Nicușor Dan.
Liberalii au susținut că este vina primarului general care nu a fost transparent în ceea ce privește proiectul bugetului.
„Suntem în situația în care se mută problema, așteptam să veniți cu un răspuns, a venit o convocare seacă, la ora 10.00 pentru ora 14.00 pentru un proiect de buget pe care nu l-am știut, conținutul ni s-a comunicat la ora unu. Nu reușiți să conturați o majoritate”, a spus consilierul Andrei Badiu.
O poziție asemănătoare au avut consilierii din grupul PSD.
„Ceea ce faceți dvs., domnule Nicușor Dan, este să transferați responsabilitatea către Consiliul General. Subscriu la părerea colegului de la PNL. De altfel, nu e prima tentativă a dvs de a transfera în mod abuziv responsabilitatea către Consiliul General”, a explicat consilierul Valeriu Șuhan.
Proiectul de buget pe anul 2024 al Primăriei Capitalei ar putea fi supus aprobării din nou în această săptămână.
Proiect de hotărâre privind: Stabilirea cuantumului maxim și a condițiilor de acordare a prestațiilor financiare excepționale acordate pentrul anul 2024, la nivelul Municipiului Brăila.
Primăria Municipiului Brăila supune dezbaterii publice proiectul de hotărâre privind: Stabilirea cuantumului maxim și a condițiilor de acordare a prestațiilor financiare excepționale acordate pentrul anul 2024, la nivelul Municipiului Brăila.
Informațiile pentru cei interesați se regăsesc în proiectul de HCML, postat pe pagina instituției edilitare
ADR Sud-Vest Oltenia a anunțat joi, 7 martie 2024, faptul că Maternitatea din Râmnicu Vâlcea va fi reabilitată cu 12 milioane de euro. Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.
Proiectul prevede lucrări de reabilitare termică a clădirii Maternității, secție a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, care vor consta în izolarea fațadelor, schimbarea tâmplăriei și a instalațiilor sanitare și electrice, înlocuirea lifturilor și montarea unor instalații de securitate la incendiu. De asemenea, vor fi instalate panouri fotovoltaice și vor fi făcute recompartimentări astfel încât spațiile să fie cât mai potrivite pentru nevoile pacienților și cadrelor medicale.
Proiectul are o valoare de 58 de milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 48 de milioane de lei. Investiția va fi derulată în cadrul Priorității 3 a Programul Regional Sud-Vest Oltenia – Eficienţă energetică și infrastructură verde, Obiectivul specific 2.1/b(i) – Promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Construită de către Consiliul Județean Galați, în cadrul unui proiect cu fonduri europene în valoare 1,8 milioane de euro, sala va fi în administrarea Centrului Cultural "Dunărea de Jos" (CCDJ).
Sala de spectacole are 154 de locuri, facilități moderne și echipamente de înregistrare de ultimă generație. Această sală va găzdui o varietate de evenimente culturale, inclusiv spectacolele organizate de Școala de Arte a CCDJ, precum și proiecții de film, conferințe și dezbateri pe teme culturale sau educaționale.
Investiția, în valoare de 1,3 milioane de euro este realizată cu fonduri europene atrase de către Județul Galați, prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, în cadrul unui parteneriat cu raionul Hîncești și Primăria Comunei Mereșeni.
Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, susține că Primăria este într-un blocaj fără precedent deoarece a fost lăsată fără buget chiar de către primarul general. Bugetul propus de Nicușor Dan nu a trecut de votul consilierilor generali.
„Când vii cu un proiect nerealist, nu poți avea pretenția să fie aprobat. Trebuie să te gândești la toți bucureștenii, dacă vrei să fii sprijinit. Este clar un moment zero pentru Capitală! Dreapta Unită s-a destrămat și Nicușor Dan nu mai are majoritate în Consiliul General al Municipiului București. Este nevoie de o nouă majoritatea, a bucureștenilor, nu a primarului general”, a declarat Gabriela Firea, fostul primar general al Capitalei.
Aceasta spune că PSD București a fost mereu alături de toți bucureștenii.
„Nici acum Nicușor Dan nu a fost serios și a chemat consilierii la discuții doar de fațadă, de pe-o zi pe alta. Cred că ne-am convins despre bunele sale intenții pentru bucureșteni și oraș. Soluția poate veni acum doar de la echipa social-democrată! Bucureștenii nu trebuie să fie pedepsiți din cauza incapacității lui Nicușor Dan de lucra pentru oameni. Așa cum s-a creat o coaliție de guvernare națională, avem nevoie de un consens politic pentru bugetul Capitalei”, a precizat Firea.
Premierul Marcel Ciolacu anunță că prețurile la energie și gaze vor fi plafonate cel puțin încă un an. Mecanismul va continua cel puțin până în primăvara anului 2025, a explicat prim-ministrul.
Măsura a fost stabilită în cadrul ședinței de Guvern.
„Mecanismul de plafonare a prețurilor la energie și gaze va continua cel puțin până în primăvara anului 2025. Atât populația, cât și companiile trebuie să aibă această garanție foarte clară că vor fi protejați”, a explicat Marcel Ciolacu.
El a precizat că Guvernul a alocat 500 de milioane ca să compenseze costurile plafonării pentru clienții casnici.
Președintele PNL București, Sebastian Burduja, a declarat că bucureștenii ar putea să rămână fără transport public, căldură și apă caldă. Declarația a fost făcută în contextul în care bugetul Capitalei nu a fost aprobat. De vină este primarul general care a trimis bugetul cu întârziere și fără transparență, a spus Burduja.
„Bucureștenii pot rămâne fără transport public, căldură și apă caldă, atât cât (nu) aveau, oricum. Bugetul Capitalei este în continuare complet blocat. Mii de angajați ai Primăriei Generale nu-și vor încasa salariile, iar situația se va răsfrânge și asupra termoficării și transportului public din București. Am semnalat în repetate rânduri această situație gravă. Bugetul a fost propus de primar cu întârziere și fără transparență, pentru a ascunde de fapt nepriceperea. A mizat pe „șantajarea” consilierilor generali, invocând riscul blocării orașului. Altfel nu se explică întârzierea cu o lună a punerii în dezbatere publică a bugetului pentru 2024. Acum primarul general refuză bugetarea banilor necesari pentru termoficare și transport public, minim 1 miliard de lei, așa cum a solicitat PNL București. Spune că sumele se vor completa pe parcursul anului, dar nu există nicio garanție în acest sens în afară de obișnuitul „așa s-a mai făcut”. Bucureștenii au nevoie de transport public, căldură și apă caldă. Aceste lucruri nu sunt negociabile”, a transmis Sebastian Burduja pe Facebook.
Președintele PNL București a prezentat cifre pentru a demonstra că există bani.
„Banii există. Spre exemplu, primarul general a crescut în proiectul pentru 2024 cheltuielile cu bunuri și servicii cu peste 863 milioane lei față de execuția din 2023. Mai mult, în bugetul pe 2024 fondurile europene bugetate sunt de doar 15,38%, în comparație cu Oradea (31%), Constanța (46%), Sectorul 6 (37%) și Cluj-Napoca (57%), toate administrații liberale, care au ca priorități dezvoltarea și investițiile. O creștere de peste 80% a cheltuielilor prognozate pentru anul 2024, comparativ cu execuția anului 2023, poate fi observată în cazul asistenței sociale, pentru care bugetul propus este de 566,74 milioane lei.”, a concluzionat Burduja.
Ministrul Adrian Ioan Veştea a semnat recent 37 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 337.577.962,98 de lei.
Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, au ca obiective modernizarea drumurilor de interes local și a infrastructurii stradale, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și a rețelelor de canalizare menajeră, lucrări de amenajare urbanistică, precum și construirea sau modernizarea unor poduri și podețe.
”Contractele semnate astăzi vor avea efecte semnificative și de durată pentru comunitățile locale. În acest sens, trebuie să privim înainte și să gândim politici, strategii, proiecte și programe pentru viitorul nostru și al generațiilor viitoare”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.
Cel de-al doilea magazin Kaufland din Zalău, deschis în cartierul Brădet, a fost inaugurat în prezența oficialităților locale și județene și a reprezentanților companiei.
"Acest nou magazin aduce plusvaloare comunității noastre. Generarea a 70 de locuri de muncă reprezintă un pas semnificativ în direcția consolidării pieței locale a muncii și a stabilității populației”, susțin reprezentanții administrației locale.
Noul magazin are o suprafață totală construită de peste 5.000 de metri pătrați, din care 3.000 metri pătrați sunt destinați spațiului interior de vânzare, și dispune de o parcare cu 200 de locuri.
Clădirile rezidențiale multifamiliale de pe străzile Calea Națională nr. 79 (sc. A - D) și Calea Națională nr. 89 (sc. A) vor intra în reabilitare.
Proiectul prevede lucrări care includ:
-reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii/ a sistemului de încălzire și furnizare a apei calde de consum
-instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu
-instalarea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior
-reabilitarea/modernizarea instalațiilor de iluminat
-implementarea sistemelor de management energetic integrat și a sistemelor inteligente de umbrire pentru sezonul cald
-modernizarea sistemelor tehnice
Președintele României, Klaus Iohannis, a ținut un discurs în ultima zi a Congresului Partidului Popular European de la București. Șeful statului a vorbit despre criza din ucraina, extinderea UE și alegerile europarlamentare.
Klaus Iohannis susține că lumea se confrunta cu cea mai gravă situație de după cel de-al Doilea Război Mondial
„Contextul internațional este complicat, complex și instabil. Ne confruntăm cu cea mai gravă situație de după cel de-al Doilea Război Mondial. La doar câteva sute de kilometri de aici, vecinii noștri își dau viața pentru a-și ocroti familiile și pentru a-și apăra țara de invadatori care comit atrocități inimaginabile. Ucrainenii sunt în tranșee și depind de ajutorul nostru, iar noi, europenii, nu avem voie să obosim în efortul nostru de a le fi alături cu tot sprijinul de care au nevoie. Pentru noi, este vorba nu doar de suveranitatea unui popor, ci și de viețile unor oameni care sunt obligați să lupte într-un conflict pe care nu ei l-au declanșat. Avem, totodată, responsabilitatea și de a-i asigura pe cetățenii noștri că sunt protejați, pentru că, doar într-un climat de stabilitate și securitate, economiile noastre se pot dezvolta și să prospere, iar oamenii pot duce o viață mai bună”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele României a mai vorbit despre extinderea UE care trebuie să cuprindă Republica Moldova, Ucraina, Georgia și țările din Balcanii de Vest. De asemenea, el a menționat așteptările cetățenilor europeni în ceea ce-i privește pe politicieni.
„Acest context complex în care ne aflăm aduce însă un risc politic suplimentar, criza de încredere în instituțiile europene, care este cauzată și de distanța tot mai mare dintre clasa politică și cetățenii europeni. Să ne reapropiem de cetățenii noștri, ei sunt cei care dau legitimitate actului politic. Să-i ascultăm cu atenție, să fim siguri că, înainte de a veni cu proiecte electorale, știm care sunt preocupările reale ale cetățenilor noștri. Pentru aceasta, clasa politică europeană trebuie să dea dovadă de maturitate. Cea mai eficientă metodă de consultanță politică este să acorzi atenție emoțiilor și așteptărilor oamenilor. Tinerii mai ales vor să simtă clasa politică și Uniunea Europeană mai aproape, vor să fie auziți și susținuți. Noi suntem cei care trebuie să găsim atitudinea cea mai potrivită pentru a le câștiga încrederea, pentru că avem nevoie de entuziasmul și creativitatea lor, iar ei au nevoie de măsuri concrete. Tinerii nu au nevoie de sentimentalisme sau de replici mecanice, așteaptă soluții și își doresc spațiu de afirmare, condiții pentru a investi în industriile viitorului”, a precizat Iohannis.
Preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), Mihai Precup, a anunțat că instituția pe care o conduce este operaţională. Agenţia va controla toate companiile statului.
Anunțul a fost făcut în timpul unei conferinţe de presă organizate de AMEPIP.
Bugetul noii agenții va fi de cel mult 0,1% din veniturile tuturor companiilor de stat, iar finanţarea va veni din amenzi. AMEPIP se află în subordinea directă a premierului.
„Veniturile proprii ale agenţiei provin din cota de 30% aferentă amenzilor aplicate şi dintr-un tarif de monitorizare de până la 0,1% din veniturile totale stabilite prin situaţiile financiare anuale ale întreprinderilor publice, aprobate pentru anul precedent, stabilit anual prin ordin al preşedintelui agenţiei”, anunță AMEPIP.
Instituţia are rolul de a elabora şi de a propune Guvernului proiectul de lege privind politica de proprietate a statului, de a coordona şi monitoriza implementarea acţiunilor şi politicilor de guvernanţă corporativă la nivelul companiilor publice.
Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit la Palatul Cotroceni, pe cancelarul austriac Karl Nehammer. Cei doi au discutat o oră subiectul central fiind aderarea deplină la Spațiul Schengen a României.
Potrivit președintelui român, părțile au decis să continue procesul pentru aderarea completă a României la Schengen.
„În discuțiile avute astăzi, la Cotroceni, cu Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, am convenit să continuăm procesul pentru aderarea completă a României la Schengen până când vom avea rezultatul final dorit de toți”, a comunicat președintele Klaus Iohannis.
Șeful statului a mai spus că Uniunea Europeană trebuie să fie unită și că „intrarea deplină a României în Schengen va consolida securitatea Uniunii, în beneficiul tuturor cetățenilor”.
Cancelarul Karl Nehammer se află la București pentru a participa la congresul PPE.
Premierii României și Poloniei s-au întâlnit joi la Palatul Victoria. Marcel Ciolacu și Donald Tusk au discutat despre obiectivele comune și despre problemele fermierilor.
După întâlnire, Marcel Ciolacu a transmis un mesaj pe rețelele de socializare.
„O întâlnire foarte bună cu premierul Poloniei, Donald Tusk, în cadrul căreia am discutat despre obiectivele noastre comune și nevoia de a sprijini și proteja fermierii din țările noastre. România și Polonia sunt ferm angajate în a sprijini Republica Moldova și a condamna atacul ilegal al Federației Ruse împotriva Ucrainei.
Cei doi lideri au decis să intensifice cooperarea pentru „a crește influența comună la nivel european și internațional în vederea protejării intereselor legitime” ale celor două țari.
Error: No articles to display