Contract semnat pentru pasajul rutier de pe Centura Oradea necesar pentru realizarea proiectului tram-tren. Contractul a fost semnat de Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, și de reprezentanții firmei PORR Construct, Florin Talabă și Marius Faur, directori de grup.

Valoarea contractului este de 37.356.023,99 lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Lucrările ar trebui să fie finalizate până în vara anului 2026.

Prin realizarea acestui pasaj se urmărește fluidizarea traficului pe Centura Oradea, în contextul implementării proiectului Tram-Tren. Consiliul Județean Bihor va reabilita calea ferată existentă și va achiziționa vehicule capabile să funcționeze atât pe rețeaua de căi ferate din Zona Metropolitană Oradea, cât și pe rețeaua de tramvai din Oradea.

Noul pasaj va avea patru benzi de circulație (două pe sens), o lungime totală de 810 metri și va fi compus dintr-un pasaj rutier cu trei deschideri, rampe de acces și racorduri la profilul actual al centurii.

Prima acțiune de plantare din această toamnă a avut loc sâmbătă, 15 noiembrie, în Pădurea Pustnicu din Pantelimon.

„Plantăm 5.000 de puieți de stejar pe o suprafață de 1,5 hectare și, astfel, transformăm Ilfovul într-un județ mai verde și mai prietenos cu mediul.

Participanții au fost informați, cu această ocazie că:

- Astfel, ajută la creșterea suprafețelor împădurite din județ

- Contribuie la un aer mai curat pentru comunitate

- Și au petrecut timp de calitate în natură

Proiectul este susținut de Consiliul Județean Ilfov, Direcția Silvică Ilfov, Asociația „Creștem România Împreună" și Ocolul Silvic Brănești, în cadrul inițiativei naționale „Plantează în România".

„Noua bibliotecă va oferi spații moderne pentru lectură, studiu, organizare de evenimente culturale și spații tip cafenea de socializare, devenind un centru de educație și cultură adaptat nevoilor actuale”, a declarat Cristina Breahnă-Pravăț.

cu o suprafață desfășurată de aproximativ 7.000 mp, viitoarea Bibliotecă Județeană va deveni un punct central pentru viața educativ-culturală a Bacăului și un reper arhitectural al zonei centrale.

Proiectul, finanțat prin PNRR – Valul Renovării, are o valoare totală de aproximativ 37 milioane lei

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că mai multe companii de stat neperformante vor intra în lichidare, lista finală urmând să fie prezentată săptămâna aceasta. Una dintre companiile confirmate deja pentru închiderea operațiunilor este Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfă.

Într-un interviu acordat zilele trecute Radio Europa Liberă, premierul a precizat că statul încă deține aproximativ 50 de companii în care nu sunt respectate procedurile de numire a conducerilor conform legislației europene. Potrivit acestuia, acolo unde pierderile sunt „cronice”, soluția este lichidarea.

„De modul în care sunt administrate aceste companii, mai bine sau mai rău, depind veniturile țării noastre... și prețurile pe care le plătesc cetățenii acestei țări (...) cu cât sunt administrate mai bine cu cât serviciile sunt mai bune. Pentru mine este o prioritate să punem presiune pe conducerilor acestor companii să livreze performanță”, a mai spus Ilie Bolojan.

Premierul a confirmat explicit că CFR Marfă se află printre societățile care vor intra în procedura de lichidare: „Este una dintre companiile care vor intra în lichidare, cu siguranță.”
Bolojan a afirmat că reformarea sectorului companiilor publice reprezintă o prioritate a Guvernului.

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat startul oficial al proiectului Drumului Expres Focșani–Brăila, după ce Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis Ordinul de Începere pentru contract. Etapa de proiectare va debuta pe 2 decembrie.

Drumul expres va avea o lungime de 73,5 kilometri și va conecta Autostrada Moldovei A7 de Podul peste Dunăre de la Brăila, de Drumul Expres Brăila–Galați, precum și de direcțiile Tulcea și Constanța. Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile și de la bugetul de stat.
Durata totală de realizare este de 42 de luni: șase luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor.
Traseul din județele Vrancea și Brăila include:
– 57 de poduri și viaducte,
– șase noduri rutiere,
– două parcări de scurtă durată,
– un spațiu de servicii cu zonă pentru benzinărie și facilități comerciale.
Contractul pentru execuția Drumului Expres Focșani–Brăila a fost semnat în urmă cu două săptămâni cu Asocierea SA&PE Construct (lider), Spedition UMB, Tehnostrade și Arcada Company.

Premierul Ilie Bolojan a declarat joi seara, la Euronews România, că pensia medie din magistratură a ajuns la aproximativ 5.000 de euro, de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, situată la 550–600 de euro. Șeful Guvernului a subliniat că această diferență majoră impune o reformă urgentă a sistemului.

Potrivit premierului, proiectul de reformă urmărește două direcții principale: creșterea vârstei de pensionare și modificarea modului de calcul al pensiilor speciale. Bolojan a arătat că perioada de tranziție către noua vârstă de pensionare reprezintă una dintre temele sensibile ale discuțiilor cu magistrații, fiind necesar un echilibru între rapiditatea corecției și evitarea tensiunilor în sistem.

„O pensie medie în magistratură este aproape 5.000 de euro. În România, pensia medie este 550–600 de euro. Această diferență foarte mare trebuie corectată”, a declarat premierul.
În ceea ce privește cuantumul pensiilor, Bolojan a explicat că în prezent acestea reprezintă 80% din salariul brut, dar nu mai mult decât ultimul salariu net, ceea ce face ca pensia să fie practic egală cu venitul lunar din activitate. Premierul consideră situația „anormală”, din perspectiva echității și a sustenabilității sistemului.

Acesta a avertizat și asupra presiunilor demografice care vor lovi sistemul de pensii în următorul deceniu. Generațiile născute între 1968 și 1970, în număr de aproximativ 500.000 de persoane, vor ajunge la vârsta de pensionare, în timp ce cohortele tinere sunt mult mai reduse, de 150.000–300.000 de persoane.
„Dacă nu luăm măsuri cât mai repede, amanetăm viitorul României”, a avertizat Bolojan, adăugând că efectele unor decizii greșite din trecut sunt deja vizibile în sistemul public de pensii.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat lucrări în valoare totală de 72,8 milioane de lei, pentru 184 de obiective finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat ministrul Cseke Attila.

Din această sumă, 52,99 milioane de lei au fost decontate prin Componenta C10 – Fondul local, pentru 126 de facturi care vizează elaborarea și actualizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și planificare urbană, precum și investiții în infrastructura pentru transportul verde.

Prin Componenta C15 – Educație, MDLPA a alocat 19,82 milioane de lei pentru 58 de facturi aferente construcției de creșe noi, moderne și eficiente energetic, realizate conform standardelor europene.
Potrivit ministerului, proiectele finanțate prin PNRR urmăresc modernizarea infrastructurii locale și dezvoltarea sustenabilă a comunităților, în acord cu obiectivele de tranziție verde și digitală.

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat joi că instituția pe care o conduce a avizat modificarea cadrului legal pentru ca angajații Șantierului Naval 2 Mai Mangalia să își poată primi salariile restante prin Fondul de Garantare, până la finalul anului.

Într-o postare publică, Miruță a declarat că șantierul este „un exemplu dureros de cum statul român a ajuns să piardă, nu să construiască”, acuzând faptul că, în trecut, „prețurile de transfer transvazau banii din șantier”, în timp ce autoritățile „aveau ochii închiși”.

„Fac tot ce ține de mine ca acest șantier să fie readus la viață și să devină un loc al prosperității – pentru cetățeni, pentru fiecare dintre noi, nu pentru interese ascunse”, a precizat ministrul.
Potrivit acestuia, Ministerul Economiei lucrează la o soluție de redresare durabilă pentru șantier, prin intermediul mecanismului european SAFE, care ar urma să aducă investiții și locuri de muncă stabile.
„România nu se repară cu vorbe frumoase, ci cu oameni care nu fug, nu întorc privirea când se strică ceva și pun mâna să repare”, a mai spus Radu Miruță.

Spitalul Județean de Urgență Tulcea se apropie cu pași repezi de finalizarea procesului de reabilitare și extindere.

Lucrările de extindere și reabilitare a Spitalului Județean de Urgență Tulcea avansează într-un ritm susținut, iar transformarea se vede tot mai clar.

În acest moment fațadele noului corp de clădire sunt finalizate integral, iar cele ale clădirii existente se apropie de final, în timp ce lucrările la instalații se desfășoară în ritm susținut.

Noua clădire include un bloc operator cu 6 săli de operație, secţii de terapie intensivă, oncologie și hemodializă.

În paralel, s-a derulat și dotarea sălilor de operație și cabinetelor medicale cu echipamente, urmând ca, după încheierea lucrărilor, cel mai probabil de la începutul anului viitor, pacienții să fie transferați în această clădire nouă, pentru a începe reabilitarea vechii clădiri a unității sanitare.

-----------------

Serviciul Județean de Medicină Legală Arad face un pas major în modernizarea investigațiilor toxicologice. Din această lună, laboratorul medico-legal din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad poate depista precis și rapid substanțe psihoactive sau alte tipuri de compuși toxici, datorită achiziționării unui sistem integrat LC–MS (Liquid Chromatography–Mass Spectrometry), în valoare de peste 1,5 milioane de lei.Sistemul LC–MS a fost achiziționat din fonduri alocate de Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad, ca parte a efortului comun pentru creșterea siguranței în trafic și combaterea consumului de droguri.

„Pentru o siguranță crescută în trafic, Consiliul Județean a finanțat cumpărarea acestui echipament. Este o investiție utilă pentru întreaga comunitate, pentru toți participanții la trafic”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJ Arad.