O altă unitate educațională din Galați a fost modernizată cu finanțare din fonduri europene, ne informează biroul de presă din cadrul Primăriei Galați. ”Copiii se pot bucura acum de un spațiu modern, primitor și plin de culoare la această creșă din cartierul Micro 19. Mai mult, investițiile făcute aici vor conduce la scăderea emisiilor de CO2 cu 64% și la reducerea consumului de energie cu 71%”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu.
Este un proiect cu fonduri europene în valoare de 2,7 milioane de lei, iar pentru dotările necesare s-au asigurat 300.000 de lei de la bugetul local.
Potrivit inițiatorilor proiectului, din punct de vedere tehnic s-au realizat lucrări de termoizolaţie, s-a înlocuit tâmplăria, s-au realizat zugrăveli, tencuieli şi finisaje. Totodată, s-au derulat şi lucrări la instalaţiile termice şi de climatizare, iar prepararea apei calde menajere se face cu un boiler şi cu panouri solare amplasate pe acoperiş. Au mai fost instalate corpuri de iluminat de tip LED şi senzori de mişcare/prezenţă, iar pentru asigurarea energiei necesare s-au amplasat şi două turbine eoliene verticale.
Muzeul de Artă Vizuală Galaţi anunță deschiderea unei noi ediții a programului european KineDok powered by OneWorld Romania. Joi, 14 octombrie, de la ora 18.00, odată cu lansarea acestei ediții în România, a fost proiectat filmul documentar SOLO (Cehia, 2019), în regia lui Artemio Benki, o poveste vizuală despre Martín Perano, un pianist şi compozitor argentinian tânăr, virtuoz, a cărui viaţă a fost întoarsă pe dos de o boală mintală.
Pe 21 octombrie, de la ora 18.00 și tot la MAV, va fi proiectat al doilea film din seria de documentare, premiate la nivel european, propusă în această ediție - filmul ,,Srbenka”, o producție din 2018 a regizorului croat Nebojša Slijepčević. este un film despre agresiunea îndreptată asupra copiilor de altă naţionalitate din Croaţia. Aflăm cum generaţia născută după război încearcă să facă faţă umbrelor întunecate ale istoriei.
Ajuns la cea de a VII-a ediție, KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfăşurându-se concomitent în 6 ţări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociaţia One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre ţările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locuri din toate cele 6 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă. Proiectul se face remarcat prin abordarea sa aparte, proiecţiile fiind sub formă de cineclub şi desfăşurându-se pe tot parcursul anului în spaţii cât mai accesibile. Publicul are şansa să vadă o selecţie deosebită de filme, care nu circulă în cinematografele obişnuite şi la care altfel nu ar avea acces. Mai mult decât atât, KineDok trece dincolo de experienţa pasivă a sălii tradiţionale de cinema, organizând după proiecţiile de film dezbateri angrenante între public şi diverşi invitaţi locali şi internaţionali. Publicul are astfel ocazia să se implice activ în discuţii cu regizori, protagonişti şi specialişti din diferite domenii, şi să rămână conectat nu doar la actualitatea românească ci şi la evenimente curente de natură culturală, socială şi politică din întreaga lume”, potrivit organizatorilor.
În contextul presiunii constante, nu doar fizice, ci şi psihice, generate de actuala pandemie, o companie medical românească a lansat platforma de sănătate RoMâine, un demers care îşi propune să îi aducă împreună pe toţi cei care cred că prin conştientizarea valorilor fundamentale, precum Respect, Empatie, Grijă, Încredere şi Speranţă, pot contribui la clădirea unui viitor mai bun pentru România de mâine.
RoMâine poate înseamna o idee, un plan, o acţiune, un demers, fiecare având ca piloni aceste cinci valori şi venind din partea celor care îşi doresc să pună umărul la însănătoşirea morală a naţiunii, iniţiatorii proiectului considerând că „sănătos“ nu se rezumă doar la aspecte fizice, mai ales în contextul în care traversăm o perioadă de incertitudine.
Personalităţi de seamă, precum Nadia Comăneci, Radu Paraschivescu, David Popovici, Marius Manole sau Melania Medeleanu susţin demersul RoMâine în calitate de ambasadori ai acestor valori, fiecare dintre ei contribuind cu poveşti personale şi îndemnuri la atenţie asupra principiilor care ne clădesc. Acestor ambasadori ai valorilor li se alătură o serie de profesionişti şi celebrităţi din spaţiul public românesc, specialişti în sănătate, dar şi din toate zonele profesionale ale societăţii – actori, scriitori, antropologi, jurnalişti, sportivi, muzicieni şi nu numai, care remarcă importanţa valorilor în domeniile pe care le stăpânesc. Platforma de sănătate RoMâine powered by MedLife poate fi accesată pe www.romaine.ro.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, sâmbătă, folosirea testelor de salivă în școli, în scopul monitorizării permanente și eficiente a riscului epidemiologic.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea nr. 83 privind includerea testelor rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă în categoria stocurilor de urgență medicală de strictă necesitate, în scopul monitorizării permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul unităților de învățământ și asigurarea fondurilor necesare achiziționării acestora din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
Pe măsură ce școlile încep să se redeschidă în întreaga UE, multe unități de învățământ se confruntă cu provocarea de a oferi soluții eficiente de învățare la distanță pe termen lung. Un instrument al Comisiei Europene numit SELFIE poate ajuta școlile să planifice predarea online înainte de noul an școlar.
SELFIE (Auto-reflecție asupra învățării eficiente prin stimularea utilizării tehnologiilor educaționale inovatoare) este un instrument gratuit, ușor de utilizat, personalizabil, conceput pentru a ajuta școlile să integreze tehnologiile digitale în predare, învățare și evaluare a elevilor.
Instrumentul, un efort comun între CCR și Direcția Generală Educație Tineret, Sport și Cultură este una dintre cele 11 acțiuni ale actualului Plan de acțiune pentru educație digitală , care ajută statele membre și instituțiile de educație și formare să susțină și să extindă obiectivele utilizarea practicilor educaționale digitale și inovatoare.
De la lansarea sa în 2018, peste 7 000 de școli și aproape 700 000 de utilizatori din 57 de țări au folosit instrumentul SELFIE.
La începutul măsurilor de restricție COVID-19, cercetătorii CCR au înregistrat o creștere bruscă a numărului de utilizatori, deoarece noile școli și profesori căutau îndrumări cu privire la școlarizarea online.
În perioada 27 decembrie 2020 – 30 septembrie 2021, un număr de 28.929 persoane (0.52% din totalul persoanelor vaccinate cu prima doză) au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV- 2, după administrarea primei doze de vaccin.
60.15% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer Biontech, 5.38% au fost vaccinate cu Moderna, 21.00% au fost vaccinate cu Astra Zeneca și 13.47% au fost vaccinate cu Johnson&Johnson.
Datele reies din analiza publicată vineri de INSP, și reprezintă confirmarea după doza 1, perioada 27 decembrie 2020 – 30 septembrie 202
Cât privește confirmarea după doza 2, perioada 27 decembrie 2020 – 30 septembrie 2021, în perioada 27 decembrie 2020 – 30 septembrie 2021, un număr de 38.604 persoane (0.84% din totalul persoanelor vaccinate cu doza 2) au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de a doua doze* de vaccin.
83.28% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer Biontech, 4.92% au fost vaccinate cu Moderna și 11.80% cu Astra Zeneca.
*Vaccinarea completă cu vaccinul Johnson&Johnson presupune administrarea unei singure doze.
De asemenea, în perioada 27 decembrie 2020 – 30 septembrie 2021, la un număr de 527 persoane (1.82% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin) a survenit decesul. Dintre acestea, 412 (78.18%) erau vaccinate cu Pfizer, 53 (10.06%) cu Moderna, 39 (7.41%) cu Astra Zeneca și 23 (4.35%) cu Johnson&Johnson.
După centralizarea a 290.000 de chestionare completate de părinţii elevilor care ar putea fi vaccinaţi, Ministerul Educației a realizat că 77,5% dintre aceştia au răspuns cu ”Nu” iar 15% sunt indecişi
Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, datele pentru cei care doresc vaccinare vor fi trimise către CNCAV pentru a se constitui echipe mobile de vaccinare. Această oportunitate de vaccinare în şcoală va fi până la finalul lunii noiembrie.
Totodată, ministrul Educației a anunțat o creștere a vaccinărilor în ultima săptămână. „Aş vrea să vă anunţ că în ultima săptămână s-au vaccinat aproape 2500 de elevi în fiecare zi, 51.726 elevi din categoria de vârstă 12-15 ani, vaccinaţi. Deci un plus de 6.168 faţă de datele anunţate în urmă cu o săptămână şi de asemenea 180.942 tineri din categoria de vârstă 16-19 ani, adică un plus de 10.850, aproape 11.000”, a mai spus ministrul Sorin Cîmpeanu.
Purtarea măștii de protecție devine obligatorie în toate spațiile publice deschise în localitățile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori. Ordinul comun care instituie obligativitatea purtării măștii a fost semnat de ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, și de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.
Care sunt excepțiile prevăzute în Ordin:
Vor fi exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc.
Ministerul Sănătății precizează că într-o localitate unde rata incidenței este de peste 6 la o mie de locuitori, o persoană care circulă singură sau cu persoane cu care locuiește împreună, într-un spațiu deschis unde nu este aglomerat (activitate sportivă, activitate în parc, pe stradă, merge cu bicicleta etc.) nu trebuie să poarte mască.
Atunci când interacționează cu altcineva decât cu persoane cu care locuiește împreună, nu se mai consideră activitate în mod individual și trebuie să poarte mască.
Rămâne, în continuare, în vigoare obligativitatea purtării măștii de protecție în locurile aglomerate indiferent de rata incidenței în localitate: ex: târguri, balciuri, talciocuri, piețe, stații pentru transport în comun etc.
Alte excepții se pot stabili, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin hotărâri ale comitetelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.
Copiii români de 8-12 ani se declară în mare foarte mulțumiți de elementele care constituie lumea lor: locuința, familia și prietenii, arată rezultatele celui mai recent studiu ”Lumea copiilor”, tocmai publicat.
”Dincolo însă de acest grad ridicat de mulțumire, vin răspunsurile care reflectă probleme: la școală cam 40% dintre copii au fost supuși în ultima lună cel puțin unei experiențe de victimizare (fizică, verbală sau relațională) iar 14% au fost supuși de cel puțin trei ori în ultimul an. Doar puțin peste jumătate dintre copii consideră că sunt destule locuri de joacă în zona în care locuiesc”, explică sociologul Sergiu Balțătescu, de la Universitatea din Oradea, co-autor al studiului
Mai mult, aproape 7% dintre copii nu au uneori (sau unii niciodată) destulă mâncare în fiecare zi, mai precizează Sergiu Bălțătescu. ”Există un procent (care variază în jurul lui 10%) de copii defavorizați care nu au echipament pentru școală, nu au acces la Internet sau bani de buzunar. Interesant că doar 58% dintre copii au un aparat de radio în casă.
În schimb un procent foarte mare de copii (peste 80%) sunt foarte mulțumiți de timpul liber și de modul cum și-l petrec. Date recente culese în cadrul aceluiași program de studii arată însă că acest procent scade drastic în perioada pandemiei de care copiii au fost foarte afectați”, mai spune profesorul de sociologie.
Peste 2400 de școli vor beneficia de vaccinare cu echipe mobile, alte 201 centre de vaccinare proprii vor fi organizate în școli, iar alte 1.062 de unităţi de învăţământ sunt arondate unor centre de vaccinare din proximitate, după centralizarea a 26 de județe, a precizat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.
Potrivit acestuia, 20% dintre tinerii cu vârstele 16-19 ani și 5% dintre cei de 12-15 ani sunt vaccinați.
În şcoli se desfăşoară, în continuare, acţiuni de informare în mai multe oraşe din ţară cu privire la imunizarea anti-COVID.
"S-au desfăşurat, deja, acţiuni de informare în şcoli din 26 de judeţe şi sunt în pregătire acţiuni în alte 18 judeţe", a mai precizat Gheorghiță.
Ministerul Educației a publicat, vineri, instrucţiuni conform cărora fiecare inspectorat şcolar va crea o secţiune dedicată pe site-ul propriu pe care va publica zilnic lista unităţilor de învăţământ cu precizarea claselor cu activitate online şi va intensifica acţiunile de control privind respectarea tuturor regulilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei de COVID-19, împreună cu instituţiile abilitate, potrivit unor instrucţiuni ale Ministerului Educaţiei.
Totodată, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ trebuie să sprijine testarea rapidă antigen non-invazivă efectuată din probă de salivă a elevilor şi preşcolarilor, personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, în scopul monitorizării permanente şi eficiente a riscului epidemiologic.
Facultățile de stat au avut la dispoziție 3 zile să transmită inspectoratelor școlare numărul de elevi pe nivel de învățământ, până la data de 1 octombrie 2021, potrivit Ordinului 5.322 din 27.09.2021 privind aprobarea normelor metodologice pentru finanțarea învățământului terțiar non-universitar organizat la nivelul colegiilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat acreditate.
La rândul lor, inspectoratele școlare au termen să transmită Ministerului Educației datele primite de la facultăți, până la data de 6 octombrie 2021.
Finanțarea de bază a învățământului terțiar nonuniversitar, pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, pregătirea profesională, evaluarea periodică a elevilor se asigură din bugetul de stat.
Finanțarea cheltuielilor prevăzute anterior se face în baza costului standard per elev. Costul standard per elev se determină anual de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar și se aprobă prin Hotărâre de Guvern.
Școlile din România primesc finanțare de la nivel central în baza unui cost standard pe elev. Acesta este decis în fiecare an prin hotărâre de guvern și are două componente de bază:
În 2021, costul standard per elev este de 6.111lei, Din 2016 până în 2020 suma alocată pentru acest cost s-a dublat, iar dacă în 2019 costul standard per elev pentru coeficientul 1 (cheltuieli salariale) a avut cea mai mare creștere, de 23%, în anul 2020 aceasta creștere a fost de 13,5%, cea mai mică din ultimii 4 ani. Finanțarea de bază a învățământului terțiar nonuniversitar, pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, pregătirea profesională, evaluarea periodică a elevilor se asigură din bugetul de stat.
Din Galați, pe lista instituțiilor care sunt înscrise pentru finanțare de la minister este Colegiul Danubius din cadrul Universității Danubius.
Kinetoterapia este parte din medicina fizică și studiază mecanismele neuromusculare și articulare care ne asigură activitățile motrice normale. Are la bază mișcarea efectuată prin programe de recuperare bine structurate, ce au ca scop refacerea unor funcții diminuate, menținerea lor la un anumit nivel, fie creșterea capacității fizice.
Programele de kinetoterapie individuală au în vedere programe personalizate de exerciții ce fac parte din Kinetologia Medicală. Din punct de vedere etimologic, kinetoterapia înseamnă Terapie prin Mișcare sau Gimnastică Medicală de Recuperare.
Iată câteva modalități în care kinetoterapia îți poate îmbunătăți calitatea vieții:
1. Vindecare holistică
Unul dintre lucrurile de bază pe care le poate face kinetoterapia este să ajute la vindecare, dar într-un mod holistic.
Vindecarea holistică este o modalitate de îmbunătățire a sănătății, luând în considerare impactul fizic, psihologic și social asupra acesteia. Kinetoterapeutul nu prescrie medicamente, ci lucrează cu mintea și corpul pentru a promova vindecarea și sănătatea.
Cum te poate ajuta un kinetoterapeut atunci când vine vorba de vindecare holistică? Pentru început, kinetoterapeutul poate concepe programe de kinetoterapie personalizate, menite să te ajute în procesul de recuperare medicală. Exercițiile de gimnastică medicală au ca scop refacerea unor funcții diminuate, menținerea lor la un anumit nivel, fie creșterea capacităților fizice.
Altfel spus, principalele obiective ale kinetoterapiei sunt:
2. Îmbunătățirea echilibrului
Adulții în vârstă prezintă un risc mare de apariție a problemelor legate de echilibru, iar echilibrul tinde să scadă odată cu înaintarea în vârstă. Pe tot parcursul procesului de îmbătrânire, reducerea densității osoase, a forței musculare și a echilibrului poate fi o cauză a căzăturilor și implicit producerii de fracturi osteoporotice.
Căzăturile sunt o cauză majoră a fracturilor de șold, a durerilor de șold, a oaselor rupte, precum și a leziunilor la nivelul capului. Astfel, găsirea unei modalități de creștere a echilibrului este vitală pentru sănătate și bunăstare.
După evaluarea medicală, kinetoterapeutul îți poate concepe o serie de exerciții și programe menite să te ajute să îți menții sau să-ți îmbunătățești echilibrul.
3. Ameliorarea artritei
Artrita este una dintre cele mai frecvente afecțiuni care afectează mușchii, articulațiile și țesutul conjunctiv și poate fi destul de împovărătoare în viața de zi cu zi. Tratamentul implică, de obicei, gestionarea simptomelor, dar o modalitate obișnuită de a gestiona durerea cauzată de artrită este activitatea fizică.
Kinetoterapia este o soluție foarte benefică în cazul în care suferi de artrită. Apelarea la sedințe de kinetoterapie poate fi, de asemenea, o modalitate holistică de gestionare a durerii fără utilizarea medicamentelor care ameliorează durerea, dar care au efecte secundare.
De asemenea, terapia prin mișcare este recomandată și în cazul unor afecțiuni precum cele:
4. Îmbunătățirea calității vieții
Calitatea vieții tale este posibil să nu fie așa cum îți dorești, din mai multe motive diferite. Problemele de sănătate și de mobilitate sunt adesea un factor important.
Este posibil să nu poți practica sport și participa la activități recreative sau evenimente sociale din cauza durerii sau imposibilității de mișcare.
Aceste gen de probleme sau cele legate de excesul de greutate îți pot afecta considerabil psihicul. În acest caz, poți apela cu încredere la programele de kinetoterapie personalizate, concepe de un kinetoterapeut cu vastă experiență medicală. Acesta te va îndruma și supraveghea pe parcursul întregului proces de redobândire a calității vieții.
Error: No articles to display