Viceprim-ministrul și ministrul apărării naționale, Ionuț Moșteanu, a semnat miercuri, un Acord-cadru de cooperare între Guvernul României și Organizația pentru Cooperare Comună în Domeniul Armamentului (OCCAR), în prezența directorului general al organizației, Joachim Sucker.

Documentul marchează un pas important în integrarea României în programele europene din domeniul apărării, permițând industriei naționale de apărare să participe direct la proiectele OCCAR privind dezvoltarea, achiziția și întreținerea echipamentelor militare moderne.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, noul cadru de cooperare va asigura proceduri mai eficiente, transparente și mai puțin costisitoare pentru achizițiile de apărare, contribuind la modernizarea forțelor armate și la creșterea competitivității industriei românești.

„Semnarea acestui acord este un pas major pentru modernizarea armatei, pentru integrarea mai profundă în sistemul european de apărare și pentru sprijinirea industriei naționale de profil. Ne oferă acces la cele mai noi tehnologii și consolidează cooperarea cu partenerii europeni”, a declarat ministrul Ionuț Moșteanu.
În cadrul întrevederii, oficialii au discutat și noi oportunități de colaborare între Ministerul Apărării Naționale și OCCAR, ministrul Moșteanu subliniind angajamentul României de a participa activ la inițiativele internaționale care promovează dezvoltarea și securitatea durabilă.

România și Germania își consolidează colaborarea în sectorul energetic, a anunțat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, după o serie de discuții la nivel ministerial și cu reprezentanți ai marilor companii germane.

Întâlnirea a avut loc cu omologul său german, Katherina Reiche, ministrul federal al Economiei și Energiei, și cu Levin Holle, consilier de stat în cadrul Cancelariei Federale pentru politica economică și financiară. Tema discuțiilor a fost dezvoltarea unui parteneriat strategic România–Germania în domeniul energiei, cu accent pe: gaz natural, energie nucleară, solară și eoliană.

Potrivit ministrului Ivan, obiectivele principale ale colaborării sunt: creșterea capacității de producție și stocare a energiei electrice, valorificarea gazului și a energiei produse în România pentru dezvoltarea industriei petrochimice și a altor sectoare industriale cu valoare adăugată și transformarea resurselor energetice în locuri de muncă și prosperitate pentru români.
„Energia românească trebuie să lucreze pentru economia României!”, a subliniat Ivan într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Consiliul Județean Timiș a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea Drumului Județean 684, un proiect strategic de infrastructură rutieră care va lega județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara. Investiția totală se ridică la 90 de milioane de euro și reprezintă cea mai mare finanțare ADR acordată până acum pentru infrastructura rutieră din regiunea de vest.

„DJ 684 va lega Timișul de Caraș-Severin și Hunedoara și sunt convins că va deveni o adevărată atracție turistică datorită peisajelor. Putem vorbi de un drum asemănător Transluncaniului”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Proiectul presupune modernizarea a aproape 27 de kilometri de drum pe teritoriul județului Timiș, dintr-un total de peste 56 de kilometri care traversează și județele Caraș-Severin și Hunedoara.
Inițiativa este una de premieră regională, atât prin valoarea investiției, cât și prin amploarea colaborării: trei consilii județene (Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara) și patru primării sunt partenere în implementarea proiectului.

Drumul va fi structurat în două segmente principale:
Coșava – Tomești – Luncanii de Jos – Rusca Montană – Voislova, care conectează Timișul cu Caraș-Severinul;
Rusca Montană – Lunca Cernii de Jos, tronson care va lega Caraș-Severinul de Hunedoara și se va intersecta cu DJ 687D, drumul care duce spre lacul Cinciș și municipiul Hunedoara.

Modernizarea DJ 684 va facilita accesul la autostrada A1 și va deschide noi perspective pentru turismul montan și dezvoltarea economică locală. Printre principalele atracții vizate se numără Peștera de la Românești, bisericile din lemn și morile de apă, mănăstirile și peisajele spectaculoase din Munții Poiana Ruscă.
„Această investiție nu este doar despre asfalt, ci despre deschiderea unei întregi zone către investiții, turism și oportunități economice”, a subliniat Alfred Simonis.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul României poate pune în aplicare două reforme importante — cea a companiilor de stat și cea a sistemului de sănătate — după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat constituționale actele normative aferente din Pachetul 2 de reforme.

Potrivit premierului, deciziile de miercuri ale CCR se adaugă hotărârii de luna trecută privind legea autorităților autofinanțate, astfel încât trei dintre cele cinci acte normative din pachet au trecut deja testul de constituționalitate.
„Cele trei legi menționate ne permit să reducem posturi inutile, să plafonăm indemnizații și să stabilim indicatori de performanță în companiile de stat, să tăiem salariile excesive și sinecurile din autoritățile publice autofinanțate și să aducem eficiență sporită în sănătatea publică”, a declarat premierul Ilie Bolojan.

Șeful Guvernului a subliniat că obiectivul acestor măsuri este construirea unui stat corect și eficient, care „nu-și bate joc de banul public și oferă servicii decente în schimbul impozitelor”.
„Nu e ușor să schimbi tipare greșite formate de-a lungul anilor, dar în fiecare zi facem eforturi pentru a îndrepta lucrurile”, a adăugat Ilie Bolojan.

Europarlamentarul român Dan Nica, liderul Delegației PSD în Parlamentul European, a anunțat ce măsuri pregătește UE pentru protejarea industriei oțelului din Uniunea Europeană, inclusiv a producătorilor din România. Măsurile au fost analizate în cadrul unei întrevederi cu Stéphane Séjourné, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene.

Noul regulament propune o protecție comercială durabilă pentru producătorii europeni de oțel, vizând combaterea concurenței neloiale din afara Uniunii. Printre principalele măsuri se numără:
-Reducerea cotelor de import de oțel din afara UE la nivelurile din 2013;
-Taxă de 50% pentru importurile care depășesc aceste cote;
-Aplicarea regulii „Melt & Pour”, pentru asigurarea trasabilității complete a originii oțelului și prevenirea reexporturilor prin țări terțe;
-Ajustarea dinamică a cotelor, în funcție de evoluțiile pieței globale.
„Pentru România, acest regulament înseamnă reducerea semnificativă a importurilor de oțel din afara Uniunii Europene, care făceau concurență incorectă oțelului produs în țara noastră. Sunt măsuri care vor asigura predictibilitatea producției pentru combinatul de la Galați și cel de la Oțelu Roșu, protejarea a mii de locuri de muncă și menținerea bazei industriale strategice a României”, a declarat Dan Nica.

În calitate de coordonator al Grupului S&D în Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE), europarlamentarul român a inițiat, împreună cu alți colegi, o scrisoare semnată de 105 eurodeputați, prin care a solicitat adoptarea unui nou instrument comercial european operațional din ianuarie 2026. Acesta ar urma să includă tarife pentru importurile care depășesc cotele stabilite, menținerea nivelurilor din 2013 și aplicarea regulii „Melted & Poured”, într-un cadru compatibil cu regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).
Prin aceste măsuri, Uniunea Europeană urmărește consolidarea competitivității industriei siderurgice și protejarea locurilor de muncă din sectoarele afectate de importurile necontrolate de oțel din afara blocului comunitar.

Garda Națională de Mediu (GNM) a dispus închiderea temporară a unei instalații din Rafinăria Năvodari, după ce inspectorii au descoperit o scurgere de amoniac în sistemul de răcire.

Conform inspectorilor, verificările efectuate între 9 septembrie și 6 octombrie 2025 au evidențiat nereguli majore, printre care coroziuni, neetanșeități și lipsa notificării autorităților de mediu, deși operatorul rafinăriei constatase pierderi de amoniac încă din iulie 2025.

Instituția arată că în luna septembrie, consumul de amoniac a crescut la 7.000 kg, un nivel considerat neobișnuit de mare și indicativ pentru pierderi semnificative în sistem.
Scurgerea, care a provocat disconfort olfactiv în zonă, a fost însoțită și de eliberări necontrolate de substanțe periculoase în aer și sol, cauzate, cel mai probabil, de coroziuni și etanșeități defectuoase.

În urma controlului, GNM a dispus oprirea instalației de frig în termen de 72 de ore, punerea acesteia în siguranță și remedierea scurgerii de amoniac. De asemenea, operatorul trebuie să revizuiască Autorizația Integrată de Mediu, să prezinte documentele privind achizițiile de amoniac și să raporteze toate incidentele înregistrate în perioada iulie–septembrie 2025.
Societatea riscă o amendă cuprinsă între 150.000 și 500.000 lei pentru nerespectarea obligației de a informa imediat autoritatea de mediu și de a lua măsuri de remediere într-un termen rezonabil.

Comisarul european pentru agricultură și alimentație, Christophe Hansen, efectuează, în perioada 8–9 octombrie 2025, prima sa vizită oficială în România, în cadrul unui turneu european dedicat consolidării politicii agricole comune (PAC) și pregătirii viitorului cadru financiar multianual (CFM) 2028–2034.

Programul oficial al vizitei include întâlniri bilaterale cu reprezentanți ai Guvernului României, discuții cu organizațiile fermierilor și producătorilor agricoli, precum și vizite în teren, în zonele afectate de condițiile meteo extreme din primăvara acestui an.
Un moment central al vizitei îl constituie participarea comisarului Hansen la conferința națională „Agri4Future România – Obiectiv 2035”, organizată de Clubul Fermierilor Români la Pullman World Trade Center București. Evenimentul reunește peste 500 de participanți din țară și din străinătate, pentru a dezbate direcțiile de dezvoltare ale agriculturii europene, inovarea în producția agroalimentară și rolul României în viitorul PAC.

Potrivit Comisiei Europene, joi, 9 octombrie, Christophe Hansen urmează să anunțe adoptarea unei decizii privind acordarea de sprijin financiar din rezerva agricolă europeană, ca răspuns la pierderile cauzate de înghețul târziu din primăvara anului 2025. România se numără printre statele membre vizate de această măsură, alături de Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria și Polonia.
„Agricultura europeană traversează o perioadă dificilă, dar solidaritatea europeană rămâne fermă. Vom susține fermierii români și europeni pentru a-și continua activitatea în condiții de competitivitate și sustenabilitate”, a declarat Christophe Hansen, într-un mesaj publicat înaintea vizitei.
Prin această deplasare, noul comisar european urmărește să consolideze dialogul direct cu statele membre și să pregătească tranziția către o Politică Agricolă Comună mai echilibrată, care să sprijine investițiile în digitalizare, adaptarea la schimbările climatice și protejarea veniturilor fermierilor.

Consultările româno-britanice în domeniul apărării au avut loc marți, 7 octombrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale din București, fiind coprezidate de secretarul de stat Sorin-Dan Moldovan, din partea României, și de Joanne Hamer, director pentru securitate euro-atlantică în Ministerul Apărării al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Reuniunea marchează prima întâlnire formală de nivel înalt de la intrarea în vigoare, în luna iunie, a noului acord cuprinzător de cooperare bilaterală în domeniul apărării, semnat la Londra în noiembrie 2024.
Agenda discuțiilor a vizat implementarea concretă a acordului româno-britanic, prin dezvoltarea programelor de instruire comună, exerciții militare bilaterale și cooperare în industria de apărare, inclusiv valorificarea instrumentului financiar european SAFE, destinat consolidării bazei industriale de apărare.

Un punct central al consultărilor l-au reprezentat situația de securitate din regiunea Mării Negre, sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova, precum și implicațiile incursiunilor dronelor rusești în spațiul aerian al României. Oficialii au apreciat totodată rezultatele Centrului de instruire în domeniul maritim, creat în 2024 cu aprobarea Parlamentului României, ca parte a eforturilor comune de întărire a securității regionale.

„Londra este unul dintre cei mai importanți parteneri și aliați ai României, parteneriatul nostru strategic fiind esențial pentru consolidarea și modernizarea capacității de apărare a României, pentru securitatea europeană și regională și pentru susținerea apărării Ucrainei și Republicii Moldova”, a declarat secretarul de stat Sorin-Dan Moldovan.
Cei doi oficiali au subliniat cooperarea excelentă dintre România și Regatul Unit în cadrul NATO, în contextul provocărilor actuale de securitate și al războiului din Ucraina, salutând angajamentele asumate la Summitul NATO de la Haga privind creșterea cheltuielilor de apărare și consolidarea posturii de descurajare și apărare a Alianței.

În plan european, părțile au reafirmat importanța cooperării structurate între Uniunea Europeană și Regatul Unit în domeniul securității și apărării, în concordanță cu Carta Albă pentru Apărare Europeană și Acordul de Parteneriat Strategic UE–Marea Britanie, subliniind rolul României ca factor de stabilitate la Marea Neagră și contributor semnificativ la securitatea europeană.

La Căminul pentru Vârstnici Șansa, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită și anul acesta într-o atmosferă caldă și plină de voie bună. Rezidenții și angajații au petrecut împreună o zi bogată în activități. Au gătit și au copt împreună, au meșteșugărit, au presat struguri, și, bineînțeles, nu au lipsit momentele de cânt și voie bună. Această zi a fost o ocazie minunată de a le mulțumi vârstnicilor pentru înțelepciunea și experiența cu care îmbogățesc comunitatea.

Conferința de închidere a proiectului „Instantanee_Botoșănene”, organizat anual de către Asociația Culturală „Arlechin” Botoșani, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Botoșani, s-a desfășurat la Centrul Cultural Săveni. Evenimentul a încheiat o serie de activități care au reunit sute de tineri_botoșăneni într-un cadru educativ și cultural dedicat dezvoltării personale și implicării civice.

Proiectul „Instantanee Botoșănene” promovează educația nonformală, voluntariatul și participarea activă la diverse activități în rândul tinerilor cu vârste între 14 și 35 de ani. Prin ateliere, expoziții, concursuri și spectacole, programul a consolidat parteneriate între ONG-uri, școli, instituții și grupuri de voluntari, contribuind la dinamizarea vieții culturale și civice din județ.

Implicarea activă a tinerilor în activitățile sociale ale comunității îi ajută să-și dezvolte abilități de comunicare, colaborare, leadership și rezolvare de probleme, iar contribuția acestora prin idei inovatoare poate aduce schimbări pozitive în comunitate.