COVID. Un român care lucra într-un abator din Germania a murit
„Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, a fost notificat de către reprezentanții companiei angajatoare c…
„Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, a fost notificat de către reprezentanții companiei angajatoare c…
"S-ar putea ca autorizarea condiţionată de plasare pe piaţă să fie emisă în următoarele zile" pentru Remdesivir, a declarat luni Guido Rasi, directorul Agenţiei…
”Criticii președintelui știu însă în ce zi ar trebui ca această ceremonie să aibă loc: Niciodată. Pentru că nu este vrednic pentru această onoare”, este replica…
Potrivit ibericului, nicio companie farmaceutică nu va putea scoate pe piață milioane de doze de vaccin, chiar dacă acesta va fi descoperit. În prezent, sute de…
A crescut numărul zilnic al victimelor din cauza coronavirusului în Italia, după mai multe zile în care a rămas sub 200, potrivit La Repubblica. Datele noului b…
„Vă vorbesc astăzi la aceeași oră ca și tatăl meu, cu exact 75 de ani în urmă. Mesajul său a fost atunci un salut pentru bărbații și femeile care au sacrificat…
Platforma veche de 9 ani a devenit preferată nu doar pentru ședințe video sau cursuri online, ci și pentru activități desfășurate în timpul liber. Pe Zoom se fa…
„Preţul acţiunilor Tesla prea mare”, a spus el, acesta fiind unul dintr-o serie de tweet-uri care includeau un jurământ de a-şi vinde bunurile. În alte tweet-ur…
Apple a decis să amâne cu aproximativ o lună lansarea producţiei noilor iPhone-uri 5 G care vor fi prezentate în acest an, din cauza pandemiei de coroanavirus c…