Justiție

Academia de Poliție nu va mai scoate ”doctori”

Academia de Poliție nu va mai scoate ”doctori”

Premieră tristă pentru mediul academic din România, titrează azi canalele media de știri.

Academia de Poliție a pierdut dreptul de a mai acorda titluri de doctor ca efect al unei serii de cinci sancțiuni primite pentru repetate încălcări ale eticii și integrității academice, devenind, astfel, prima universitate din țară care este obligată să își închidă școala doctorală.

Este pentru prima oară când un organism de control al Ministerului Educației - Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU) – a propus retragerea acreditării unor școli doctorale.

Și este tot prima oară când Ministerul Educației aplică o astfel de sancțiune, cea mai dură care se poate lua împotriva unei școli doctorale.

Academia de Poliție, instituția care a acordat un număr de 683 de titluri de doctor începând cu 1995, rămâne astfel fără dreptul de a mai organiza studii de doctorat și este obligată să intre într-un proces de reorganizare.

Evaluați acest articol
(0 voturi)